La meciurile ce au loc în acest weekend în Liga 1, jucătorii vor protesta la adresa LPF. În afara banderolelor albe, sindicatul fotbaliștilor români mai pregătește o formă de protest. Este vorba despre un banner pe care fotbaliștii fiecărei echipe îl vor purta la intrarea pe teren înainte de startul partidei.
Toți jucătorii vor participa la protest, cu excepția celor de la Petrolul Ploiești. Aceștia au primit „interzis” de la Vivi Răchită, antrenorul prahovenilor. Astfel, jucătorii lui FCM vor purta singuri bannerul și s-au declarat dezamăgiți de decizia petroliștilor.
Răchită și-a motivat decizia, declarând că nu vrea să se pună rău cu Liga: „Și așa avem terenul suspendat. Liga a fost îngăduitoare și a permis accesul la meci al femeilor și copiiilor, nu vrem probleme în plus”.
Chiar dacă e prieten cu Vali Alexandru, vicele forului condus de Dragomir, Răchită se putea delimita de gestul jucătorilor la conferința de presă de după meci.
Ceilalți jucători din Liga 1 vor intra pe teren cu bannere confecționate de AFAN, pe care va fi înscris un mesaj care va atrage atenția LPF asupra situației jucătorilor și se va solicita neutralitatea celor care judecă la ligă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER