Sparta sau Rusia?
Uhrin s-a retras din scandalul din România și se relaxează în Sudul Cehiei. Deși nu duce lipsă de oferte, fostul antrenor al lui Poli se va decide abia săptămâna viitoare în privința următoarei sale echipe.
Dusan Uhrin ar putea antrena echipa care a încheiat recent sezonul pe locul patru în Rusia, Amkar Perm. Oferte pentru antrenorul ceh au venit, însă, și din țara sa natală, de la Sparta Praga și FC Brno. „La Brno nu mă duc. Voi alege ori Sparta Praga, ori Rusia. Dar acum sunt în vacanță, mă voi hotărî săptămâna viitoare”, a declarat Uhrin.
Tehnicianul s-a amuzat când a vorbit despre o posibilă revenire a sa în România. În ciuda speculațiilor că ar veni la Steaua din vară, el pare să aibă alte planuri: „Poate revin în România după încheierea contractului pe care-l voi semna în curând. Dar nu va fi contract pe șase luni, ci pe mai mult timp”.
Totuși, Dusan încă se mai simte atașat de suporterii timișoreni. „Acum sunt și ei în vacanță. Le doresc mult noroc și rezultate cât mai bune în campionat… Asta e viața”, a ținut Uhrin să transmită poliștilor.