Deși Răzvan Lucescu a revenit în Giulești, situația lui Marius Constantin nu s-a schimbat. Acesta este pus pe lista de transferuri și, până își va găsi echipă, se va pregăti în continuare cu echipa secundă.
Totul a plecat de la scandalul care a avut loc în Antalya, unde fotbalistul a sărit să-l bată pe fostul antrenor al giuleștenilor, Marius Șumudică. Oficialii clubului l-au înștiințat pe fundaș că poate pleca de la Rapid în schimbul sumei de 700.000 de euro. Cum până în acest moment nimeni nu s-a arătat dispus să-l transfere, Marius Constantin se pregătește la echipa a doua, sub conducerea lui Florea Drăghici. Pentru a vedea ce face Marius la Rapid II, am asistat zilele trecute la un antrenament al tinerilor rapidiști.
Repetent la sprinturi Fiind cel mai în vârstă din echipă, „Spartanul” e responsabil cu buna dispoziție, iar când vine vorba de muncă, o lasă mai ușor. La un moment dat, Florea Drăghici a comandat la antrenament serii de sprinturi, iar fundașul rapidist a făcut doar două, spunând că se resimte după accidentarea pe care a suferit-o în finalul sezonului, când a făcut ruptură musculară. Apoi, la exercițiile cu mingea, Constantin joacă doar în atac, unde le arată noilor colegi cum se lovește mingea.
Marius nu va mai fi în lot. Am ținut cont și de părerea conducerii, dar hotărârea finală mi-a aparținut. El a avut un conflict cu un coleg de-al meu și nu puteam să nu fiu de partea antrenorului! Răzvan Lucescu, antrenor Rapid
La antrenamentele de la Pro Rapid mai participă și Lucian Răduță, revenit de la Târgu Mureș
SPORTUL – Șumi, cu un pas în Regie Marius Șumudică este foarte aproape să preia conducerea tehnică a Sportului Studențesc. Fostul antrenor de la Gloria Bistrița și Rapid, se află în negocieri avansate cu Vasile Șiman și este la doar o semnătură de o revenire în Regie. Fost fotbalist al Sportului, „Șumi” a asistat ieri la partidele amicale jucate de studenți în compania naționalei U19 (3-2) și lui CS Mioveni (1-1), și cel mai probabil va pleca în cantonament alături de noua sa echipă.
Noutate – Au echipament precum Tottenham Conducerea Rapidului a făcut transferuri pe bandă rulantă, dar nu a uitat nici de imaginea echipei. Diriguitorii alb-vișiniilor le-au pregătit fotbaliștilor un nou echipament pentru viitorul sezon. Tricourile de acasă nu au suferit modificări majore decât la nivelul gulerului și pe spate, acolo unde a apărut un imprimeu nou. Noutatea intervine la echipamentul de rezervă, care este inspirat după modelul purtat de Tottenham Hotspur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER