SPECIAL | Galeriile din România, subiect pentru teză de doctorat. „Reprezintă o subcultură cu reguli stricte, ierarhii și principii”

De multe ori arătați cu degetul, stigmatizați ori acuzați și evitați, ultrașii stadioanelor au ajuns subiect în lumea universitară. Gabriel Sala, profesor de istorie și geografie la un colegiu din Arad, a ales galeriile de fotbal din România ca subiect pentru teza sa de doctorat, din cadrul Facultății de Istorie, din cadrul UBB.

Interesul său pentru lumea suporterilor este mai vechi, acesta fiind și singurul român care a scris o carte despre galeriile din fotbalul nostru. „În prealabil am mai scris o carte, „Stăpânii stadioanelor”. Oricât ar fi de proastă e cea mai bună din istoria literaturii pentru că este singura”, glumește Gabriel Sala.

„Din ignoranță sunt văzuți ca niște indivizi foarte periculoși”

Recunoaște că subiecții din teza sa de doctorat nu au o imagine foarte bună în lumea academică și spune că nu vrea să schimbe mentalități.

„Îi văd ca și o curiozitate, o lume inaccesibilă cu care intelectualul nu vrea să aibă de-a face. Este asociată cu violența gratuită. Din ignoranță sunt văzuți ca niște indivizi foarte periculoși. După ce cunoaște, cât de cât, regulile care îi ghidează își schimbă părerea. Nu îmi propun să schimb percepții. Analizez istoric, socio-istoric, antropologic. Obiectivul meu și al tezei, o analiză cât mai complexă a unui fenomen cât mai complex”, explică profesorul de istorie.

„Fenomenul este din 1968, de tradiție italiană”

Spune că este impresionat de felul în care sunt organizate galeriile și cum înțeleg ultrașii să respecte regulile într-o brigadă. „Termenul ultras reprezintă o subcultură cu reguli specifice. În orice subcultură există reguli foarte stricte, pe care exponentul trebuie să le respecte, cum sunt ierarhiile sau principiile după care se ghidează. Din perspectiva asta mi-au atras atenția. Disciplina internă, solidaritatea lor. Avem un sentiment care duce cu gândul la vechea mentalitate românească. Ideea este că nu ești singur, o problemă a ta devine a tuturor. Cele mai multe brigăzi sunt apolitice. Cei care sunt implicați în politică, datorită moștenirii comuniste, sunt de extremă dreaptă”, afirmă profesorul de istorie care a studiat apariția fenomenului ultras, undeva în nordul Italiei, la finalul anilor ’60: „Fenomenul este din 1968, de tradiție italiană. Atunci, nordul a fost „paralizat” de greve și manifestații. Încă din anii ’20 se constată o migrație din Sud spre Nord, iar cei din sud erau considerați indivizi altfel, care nu merită decât să fie ocoliți, marginalizați. Noii veniți au creat cartiere muncitorești în nord și s-a format o categorie cu mentalitate aparte. De acolo se alimentează cultura ultras. Primele grupări ultras se formează la Sampdoria și Milan. În România fenomenul pre-ultras exista din perioada interbelică, când existau echipe etnice și se nășteau conflicte și incidente inclusiv stradale. În comunism avem cele mai grave astfel de incidente între UTA și Poli. Cel mai grav înregistrându-se în 1964″.

„Când echipa ajunge la greu, ultrașii simt că este din nou a lor”

Gabriel Sala spune că dispariția echipelor de tradiție din primele ligi ale României nu a dus și la dispariția galeriilor, ba, din contră, acestea s-au apropiat mai mult de cluburi.

„Din punctul meu de vedere, fenomenul ultras sau subcultura ultras este expresia unei socieți, oglindește societatea. Orice fenomen ultras îmbracă elemente autohtone. La Timișoara și chiar la Cluj și Petrolul se constată o revigorare a fenomenului, când echipa ajunge la greu și ultrașii simt că este din nou a lor”, este de părere Gabriel Sala.

„Violența este idisolubil legată de subcultura ultras, în virtutea faptului că este indisolubil legată de sport. În istorie, deja din secolul XIV regalitatea engleză a emis numeroase edicte care interziceau întrecerile sportive care implicau și folosirea mingii, deoarece se ajungea la răsmerițe”
Gabriel Sala, profesor de istorie și autorul cărții „Stăpânii stadioanelor”