SPECIAL | La povești cu Denis Zmeu, fostul jucător al Vasluiului, acum preparator fizic la CSM Poli Iași. Clinciurile cu Porumboiu, destăinuiri din vestiar, cel mai bun jucător și antrenor cu care a lucrat, rebelul N”Doye și cum a refuzat să lucreze la Minister

La aproape 33 de ani, vârstă pe care o va împlini pe 8 mai, Denis Zmeu este unul dintre cei mai tineri preparatori fizici din Liga 1. Fostul mijlocaș central al Vasluiului și-a încheiat cariera fotbalistică la doar 28 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi, după care s-a orientat către partea fizică a antrenoratului. A lucrat mai întâi ca preparator fizic la Federația Moldovenească de Fotbal, unde a coordonat toate loturile, apoi la Milsami Orhei, iar din vara anului trecut s-a alăturat noului proiect din Copou, venind în stafful lui Flavius Stoican.

Denis Zmeu a acceptat să rememoreze, pentru ProSport, principalele repere ale carierei. Într-un interviu acordat în exclusivitate, oficialul lui CSM Poli Iași a povestit episoade spumoase din anii petrecuți la Vaslui, clinciurile cu fostul patron Adrian Porumboiu sau motivele pentru care a renunțat la a mai juca fotbal la doar 28 de ani, după cel mai bun an al carierei sale. De asemenea, aflați în interviul redat mai jos cum putea ajunge Zmeu să lucreze la Ministerul Sportului, cum a îmbrățișat meseria de preparator fizic și care sunt mentorii săi.

Denis, să o luăm cu începutul… Îți mai amintești de primii ani de fotbal?
Sigur, îmi amintesc cu drag. Aveam șapte ani când m-am înscris la Zimbru Chișinău. Era una dintre cele mai bune echipe din Republica Moldova la acea vreme. Nu erau condiții foarte bune ca acum, dar erau antrenori foarte pricepuți. Făceam antrenamente pe grund, nu ca acum. Se juca fotbal de plăcere atunci. Primul meu antrenor a fost Nicolae Esin. Dumnezeu să-l ierte, nu mai este printre noi! Toți am ajuns jucători buni din acea grupă de jucători născuți ”85. De multe ori îi băteam pe cei mai mari, de la grupele ”83 sau ”84. Am fost coleg cu Epureanu, care acum este titular la Basaksehir Istanbul. Mai erau Ilie Ciobanu, fiul fostului președinte, Golovatenko, Eugen Ciubotaru, Vitali Manoliu, Petru Racu.

Amintiri de la Zimbru: „Când am văzut 300 de dolari, am rupt contractul”

Cum ai ajuns la prima echipă?
La 16 ani am ajuns la prima echipă a Zimbrului, iar la 17 ani jucam deja în prima divizie din Moldova. Când am ajuns la prima echipă, antrenor era Sârbu Serghei. După ce a plecat Sârbu, au venit frații Niculescu, apoi am ajuns la echipa a doua din nou. După jumătate de an, am revenit la prima echipă, am debutat cu gol, dar am luat cartonaș roșu după trei meciuri. Antrenorul s-a enervat, nu i-a plăcut că am luat roșu la 20 de ani.

Ce salariu aveai atunci?
Luam 750 de lei moldovenești salariu, cam 2 milioane de lei românești. Dar la câteva meciuri, președintele ne dădea câte un bonus. Luam și 500 de dolari. Cu șase luni înainte de a-mi expira contractul, mi s-a făcut o nouă ofertă. Mă așteptam să mi se ofere cam 1000 de dolari pe lună. Când am văzut 300 de dolari, am rupt contractul. Eram cu tata. Curtian era președinte. Era un fel de Mutu al Moldovei. Mi-a spus că dacă nu semnez, plec la echipa doua. Am ajuns la echipa a doua și am dat 23 de goluri în jumătate de an. Am rămas golgeterul echipei la finalul sezonului, deși am plecat în iarnă. La Vaslui.

Un bold în șold, la debutul în Liga 1

Cum ai ajuns la FC Vaslui?
Aveam 21 de ani când am ajuns în România, la Vaslui. Impresarul meu, Leonid Istrati, ne-a luat pe mine, pe Manoliu și pe Racu și ne-a dus la Vaslui. Pe mine voia să mă transfere în Polonia. Am ajuns la Vaslui pe la 4 dimineața. Am dormit doar trei ore și ne-a băgat direct la meci. Am jucat toți trei. Eu, Vitali Manoliu și Petru Racu. Eu am dat două goluri, Manoliu a jucat și el foarte bine, l-a făcut pilaf pe Buhuși, care era jucător foarte bun atunci. Am rămas noi doi la Vaslui, Racu a plecat. Dar Racu este acum la Sheriff Tiraspol, jucător de bază. Eu am semnat pe 4.000 de dolari salariu, în 2007. Era un salariu uriaș, față de mia pe care mi-o doream eu la Zimbru.

Debutul în Liga 1?
Primul meci în Liga 1 l-am avut cu Farul, la Constanța. Vasluiul era pe 12, Farul pe 15. La un corner, a trecut unul pe lângă mine, un fundaș central, nu-mi mai amintesc numele lui, și am simțit o înțepătură groaznică. Tot meciul m-a durut. Am aflat după, că avea un bold agățat de șort, pe care mi l-a băgat în șold. Dar nu am rămas dator nici eu. La următorul atac l-am călcat bine de tot pe degete. După faza aceea, cu boldul, la câteva meciuri mă uitam atent la jucătorii adverși, să văd dacă nu au ceva la ei. Am făcut 1-1 cu ei, dar ne-au călărit tot meciul. Nu am văzut mingea. După aceea am bătut Steaua acasă. Am terminat pe locul 8 în primul sezon. După ultimul meci, cel de la Timișoara, Adrian Porumboiu ne-a spus să facem o poză cu clasamentul, că nu se știe când vom mai prinde un loc 8.

Perioada FC Vaslui: 2007 – 2013, 81 de meciuri, 3 goluri

Au urmat câteva sezoane foarte bune pentru FC Vaslui, care s-a bătut pentru titlu în Liga 1.
Da, au fost ani frumoși la Vaslui. Porumboiu a făcut o echipă foarte bună. Ne-am bătut pentru titlu în campionat, am jucat o finală de Cupa României, cu CFR Cluj, pierdută chiar la Iași, la penalty-uri. Anul 2011 a fost cel mai bun din cariera mea. Am participat în grupele Europa League, unde am și marcat, cu Sporting Lisabona, am înscris și pentru echipa națională, cu San Marino. Cele două goluri au fost cele mai frumoase din cariera mea.

Ai venit pe 4.000 de dolari la Vaslui, dar cât ai câștigat cel mai mult?
Cel mai mare salariu a fost de 10.000 de euro. Era un salariu foarte bun pentru mine, dar erau jucători în echipă cu salarii foarte mari. În acea perioadă se câștiga bine. Wesley avea 40.000, Burdujan 20.000.

Ai lucrat cu mulți antrenori. Cu care te-ai înțeles cel mai bine?
Cu toții m-am înțeles bine, mai puțin cu doi antrenori străini. Cu Lopez Caro deloc, iar cu Augusto Inacio am avut un incident la început, dar apoi am devenit foarte apropiați. Deși nu am apucat să joc cu el. Am lucrat cu mulți antrenori români, i-am avut pe Viorel Hizo, Dorinel Munteanu, Gabi Balint, Marius Șumudică, Marius Lăcătuș, Emil Săndoi. Dorinel parcă a avut un plus de agresivitate, avea acea mentalitate nemțească, dobândită în Germania. Era foarte ambițios, voia să câștige chiar și meciurile amicale. La Hizo stăteam chiar și câte trei ore la un antrenament. Se apleca foarte tare în detalii, ne explica și o oră și jumătate un gol primit după o greșeală. Dorinel era altfel. Scurt și la obiect, mult mai concis ca proces de antrenament.

De ce nu îl certa Hizo pe Sânmărtean. „Eu îi spuneam Gică lui Sânmărtean, de la Hagi. Se ambiționa foarte mult”

Cel mai dur antrenor?
Viorel Hizo a fost cel mai dur. Dar a avut și rezultate datorită durității lui. Prin modul lui de a fi te ținea în priză, știa să valorifice ce ai mai bun. Știa să pună presiune și pe Porumboiu, să ceară bani pentru jucători. Hizo mi-a fost cel mai drag antrenor, dar și el mă iubea. Îi spuneam „tata”. Îi plăceau jucătorii muncitori, care alergau mult. Eu eram printre favoriții lui. Era un antrenor cu charismă, cu toate nebuniile lui. Știa cum să ambiționeze echipa. Pe Sânmărtean nu îl certa. I-a zis Cânu să nu-l mai certe, că nu mai joacă. Sunt jucători pe care dacă-i cerți, nu-ți mai joacă. Și Sânmărtean era unul dintre ei. Pe mine mă mai certa, și pe Wesley, și pe ceilalți, dar nu și pe Sânmărtean. Eu îi spuneam Gică lui Sânmărtean, de la Hagi. Se ambiționa foarte mult când auzea asta și juca.

Spuneai că nu te-ai înțeles cu Lopez Caro. De ce?
Eu, unul, nu m-am înțeles deloc cu el. Lopez Caro nu a fost corect cu fotbalul. Spre exemplu, a adus un spaniol la echipă, un fundaș central spaniol, unul dintre cei mai slabi pe care i-am văzut. Nu știa să paseze. Slovacul Farkas era mult peste el, dar era ținut rezervă. În schimb, Caro a avut un preparator fizic foarte bun, un spaniol pe nume Cedric, de la care am învățat multe. Luam notițe de la el. Atunci m-am îndrăgostit de meseria asta. A adus ceva în plus, stilul spaniol, multe exerciții noi. Apoi a venit Augusto Inacio, care a adus și el un preparator fizic foarte bun. Am învățat foarte multe de la Joaquin. A mai fost un kinetoterapeut de la Istanbul de la care am învățat foarte multe.

Conflictul cu Augusto Inacio și de ce a fost dat afară portughezul

Cu Inacio cum a fost?
E o poveste mai lungă…  A venit direct în Antalya, în 2012. M-a băgat să fac careuri cu portarii și cu copiii. Apoi, în primele două meciuri nu am jucat deloc. Atunci i-am spus lui Laurențiu Roșu, care era secund și translator, că vreau să vorbesc cu antrenorul. Am fost la el în cameră și am vorbit cinci minute. Numai eu. „M-ai luat de slab. Eu sunt de cinci ani aici, nu tu. Ce ai cu mine? De ce mă tratezi așa la antrenamente și nu mă bagi pe teren? Dacă nu joc, am plecat de la echipă”, i-am spus. Am vorbit cinci minute, Roșu abia apuca să-i traducă. Inacio m-a ascultat, iar după ce am terminat mi-a spus că i-a plăcut. „Să te văd tot așa și pe teren, în următorul meci”. Asta mi-a spus.

Și? Te-a băgat?
Am înnebunit la următorul meci. Era un amical cu Spartak Nalchik. Credeam că sunt titular, dar când am aflat că sunt rezervă, m-am enervat, m-am ridicat de la masă și am plecat. A fost un meci de luptă, mai mereu luam bătaie cu ei. Era un mijlocaș uriaș la ei, de aproape doi metri, care nu prea pierdea duelurile. Inacio m-a băgat la pauză. Am intrat nervos, dar nu am pierdut niciun duel cu uriașul acela. În minutul 80, meciul s-a întrerupt. Bătaie cu rusul. În următorul meci am fost titular și nu am pierdut mingea. Apoi a fost un amical cu o echipă din Turcia, am dat o pasă de gol, după care un gol și o pasă de gol cu Hajduk Split.

Ce ți-a spus după aceste meciuri bune?
După meciul cu Hajduk m-a chemat la el, împreună cu Laurențiu Roșu. Avea opt mijlocași în echipă, dar el mai voia unul. A pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Porumboiu. „Să știi că nu mai am nevoie de mijlocaș central. Am găsit. Îl aveam în echipă, dar nu-l vedeam eu. E Denis Zmeu”, i-a spus el patronului. Din păcate, în acel cantonament m-am accidentat și nu am mai apucat să joc sub comanda lui.

Cum a plecat Inacio de la Vaslui?
După șapte etape l-au dat afară. Trebuia să-i dea prea mulți bani. Aveam 4.000 de euro primă de victorie, iar noi am bătut Steaua, CFR Cluj, cele mai bune echipe. Am ajuns la un moment dat pe primul loc și l-au dat afară. Atunci nu știam de ce, după aceea am înțeles că au scăpat de el pentru că aveau să-i dea prea mulți bani. Câștigaserăm prea multe meciuri.

A urmat chinul. Operații peste operații și retragere la 28 de ani

Ai mai vorbit cu el?
Îmi pare rău că nu am jucat deloc sub comanda lui. Dar vorbeam mult. Zilnic, îmi dădea cinci-șase telefoane. Mi-a părut rău că a plecat. În ziua în care a fost dat afară, nu ne-am văzut. M-am culcat, iar el în tot acest timp mi-a dat foarte multe apeluri. Dimineață, când m-am trezit, l-am sunat. Se ducea spre București, ajunsese la Focșani. L-am sunat și s-a întors la Vaslui, să ne vedem. A fost un gest superb din partea lui. Nu pot uita ce mi-a spus atunci. „Ești cel mai inteligent mijlocaș central cu care am lucrat. Unde voi merge eu, te iau și pe tine”. Din păcate, eu m-am retras după acea accidentare. Nu am mai jucat. Am mai vorbit cu el la telefon după un an și ceva, dar nu mai știu ce parcurs a avut în carieră.

Ce a urmat după accidentare?
M-am accidentat în cantonamentul din Turcia. Nu am crezut că e atât de grav, am forțat și mai rău am făcut. Accidentarea s-a agravat. A urmat chinul pentru mine. Foarte mulți bani pierduți, avioane, deplasări, operații și finalul carierei de fotbalist. Am suferit multe operații, trei la dreptul, trei la stângul. De fiecare dată am încercat să revin cât mai repede, nu am făcut recuperarea cum trebuie. Am prins la minte doar după ce am cunoscut un mare kinetoterapeut din Turcia. Dar era prea târziu.

Toți stăteau drepți când intra Porumboiu în vestiar, mai puțin N”Doye: „Putea să vină și Obama, că nu avea nicio treabă”

Cum a fost să lucrezi cu Adrian Porumboiu?
Porumboiu era bolnav după fotbal. Dornic de rezultate. Amarul lui este că nu a devenit campion. Și-a dorit mult asta. Nici Cupa României nu am reușit să o câștigăm, deși am fost foarte aproape. Am jucat finala la Iași, pe care am pierdut-o cu CFR Cluj, la penalty-uri. Suferea foarte tare după un eșec. Punea suflet. Încerca să fie corect cu jucătorii.

Dar ai plecat cu litigiu de la Vaslui.
Da, am plecat cu litigiu, dar nu din cauza lui Porumboiu, ci a lui Ciprian Damian, președintele de atunci. A făcut mai multe măgării cu niște contracte, practic el e cel care a distrus Vasluiul. Dumnezeu e sus și le vede pe toate. Cu Porumboiu nu m-am certat, dar am rămas dezamăgit că nu m-a ajutat în acele momente grele pentru mine. Am cerut 12 salarii după ce m-am accidentat, el a zis că-mi dă jumătate. Până la urmă nu m-am mai ales cu nimic. Acesta a fost amarul meu. Că nu am fost ajutat atunci când am avut nevoie. Mi-a închis de multe ori telefonul, am văzut că nu e interesat să mă ajute. Am plecat și nu am mai câștigat niciun litigiu. Nu am nimic cu el. Și acum, dacă mă văd cu el, vorbesc. Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine la acea vreme.

Ai avut vreo contră cu Porumboiu?
Da, am avut. După un meci cu Lazio, jucat la Roma, în grupele Europa League, terminat la egalitate, a ieșit la televizor și m-a criticat dur. A zis că dacă jucam în 11, aveam o șansă să batem. Omul în minus eram eu. M-a deranjat că am fost luat peste picior. Culmea, Hizo ne-a felicitat după joc. După ce am aterizat la Cluj, unde urma să jucăm în campionat, am avut o discuție mai bărbătească cu el. I-am spus că nu se face așa ceva. Eram om de bază la Vaslui în acea perioadă, nu eram un debutant și nu meritam să mă ia peste picior. A fost un moment mai delicat, dar ne-am înțeles atunci.

Obișnuia să vă certe în vestiar?
Mai intra. Când intra Prumboiu în vestiar, se făcea liniște. Îi lua pe fiecare în parte. Te făcea praf, dar cu zâmbetul pe buze, în spirit de glumă. Spre exemplu, lui Antal îi spunea că nu vede mingea și joacă prost din cauză că i-a căzut bentița pe ochi. Cu toții stăteam drepți când intra Porumboiu în vestiar. Bine, mai puțin N”Doye. Putea să intre și Obama în vestiar, că N”Doye nu avea nicio treabă. El avea regulile lui. Nu-l interesa nimic. Cu educația stătea prost. Era mai rebel. După un meci cu Unirea Urziceni, am zis că sare să-l bată pe Porumboiu. Am intervenit noi și am calmat spiritele.

Escapadele lui Wesley

Pe cine ai aduce acum la Iași din acea echipă a Vasluiului?
Dacă ar fi să aduc pe cineva de la echipa de atunci a Vasluiului la Iași, i-aș aduce pe Sânmărtean și pe Wesley. Știu că a fost Wesley la Poli Iași, dar nu prea a jucat.

Pentru că stătea mai mult prin cluburi…
Am auzit și asta. Mi-au spus mulți că a fost cules de câteva ori de sub mese. M-am mirat. Mi-a zis cineva că a băut 62 de beri într-o noapte. Nu pot să cred. Și la Vaslui mai bea, dar după meci. Ne adunam cu toții, el lua patru-cinci beri. Hai, poate mai băga câteva, dar să ajungi la 62… Nu cred. Probabil mai servea și la Vaslui, dar a doua zi era fresh la antrenament. Nu se cunoștea. În plus, era Porumboiu acolo. Nu-și permitea să facă așa ceva. Era un atacant incredibil, foarte inteligent.

Două luni impresar, apoi aproape de un post la Minister

Ce a urmat după ce te-ai retras?
După ce m-am lăsat de fotbal am încercat să mă fac impresar. Am făcut asta două luni și mi-am dat seama că nu e de mine. Ca impresar, trebuie să fii mai pervers, să-i păcălești pe jucători. A trebuit să-l păcălesc oarecum pe Pavol Farkas la un moment dat, când am încercat să-l duc la Gabala, în Azerbaidjan. Și am renunțat.

Apoi?
La acea vreme, un bun prieten de-al meu, Dragoș Hîncu, era ministru al Sportului în Moldova. Mi-a propus să vin la Minister, pe un salariu de 3.000 de lei moldovenești. Venea cam 150 de euro atunci. Eu aveam un copil, o soție, nu puteam să merg pe acești bani. Era foarte puțin. Atunci, la o nuntă, un bun prieten de-al meu, Nicolai Pîrnău, impresar, mi-a spus că trebuie să continui în fotbal. M-am înscris la școala de antrenori, am luat licența C, licența B. Atunci mi-am dat seama că îmi place mai mult partea fizică de antrenament. Am plecat la mai multe seminarii în străinătate. În România am întâlnit mai multe obstacole, iar din 2013 s-au scos cursurile de preparatori fizici. Trebuie să merg în alte țări să fac cursuri, pentru a-mi lua licență. Pentru a putea sta pe bancă, trebuie să iau licența A. Dar nici aceasta nu o pot lua în România, trebuie să echivalez licențele din Moldova. Nu înțeleg de ce, pentru că licența B UEFA este recunoscută în alte țări. Numai în România nu. Am lucrat la Federația Moldovenească de Fotbal timp de șapte luni și am plecat, după ce am fost coordonator al tuturor loturilor. Nu puteam progresa, stăteam pe loc. Sunt șanse ca din vară să revin la lotul național de seniori, ca preparator fizic. După 7 luni am plecat la Milsami Orhei, iar în doar câteva luni am trecut peste Sheriff Tiraspol în clasament. Când am plecat de la federație, președintele mi-a spus că sunt singurul angajat care a plecat de bună voie de acolo, fără să fie dat afară. Rar se întâmplă asta.

Știu că ai vrut să faci un transplat de menisc la un moment dat. Ce s-a întâmplat?
După ce m-am accidentat și am dat o grămadă de bani pe operații, am încercat să fac un transplat de menisc. Cel mai scump era 42.000 de euro, dar mai erau două variante, de 21.000 și 18.000. Am scos la vânzare chiar și apartamentul din Moldova, pentru a face operația. Mi s-a oferit 68.000 de euro, iar eu ceream 80.000. Nu am vrut să-l dau pe acei bani. Atunci, un bun prieten contabil mi-a deschis ochii. La început am vrut să-i dau cu cana în cap când mi-a spus asta, dar a avut dreptate. „Păi tu vinzi apartamentul, rămâi în stradă și dai 40.000 pentru un transplant. Și cât o să mai poți să joci fotbal? Cine te mai ia după mai mult de un an de pauză? Mai mult de 3.000 de dolari nu poți lua pe lună acum. Cât o să mai joci?” A făcut el un calcul cât pot lua pe an și a ieșit că nu se merită să fac transplantul. După tot ce mi-a spus, mi-am dat seama că are dreptate.

Îl are ca model pe preparatorul fizic al lui Atletico Madrid: „E foarte greu să ajungi la el, dar și foarte scump”

Cum ai îmbrățișat meseria de preparator fizic?
Tatăl meu a fost atlet. Am îndrăgit asta și datorită lui. Dar i-am avut ca modele pe preparatorii străini cu care am lucrat la Vaslui, care au venit cu antrenorii Lopez Caro și Augusto Inacio. Am învățat foarte multe de la Cedric și Joaquin, am luat notițe de la ei. Mi-am făcut propriu program, pe care echipa îl percepe foarte bine, după exemple din Spania și Portugalia. Modelul meu este preparatorul lui Atletico Madrid, Oscar Ortega. Nu am ajuns încă la el, pentru că este foarte greu să ajungi la el, dar și foarte scump. În schimb, am fost la seminar coordonat de elevul lui.

Gestul dinaintea meciului victorios cu FC Botoșani

Îi chinui pe jucători la antrenamentele fizice?
Am stilul meu, iar jucătorilor le place. Când mă punea cineva să alerg ture de stadion, mi se păreau cele mai grele. Dar le făceam. Eu compensez prin intensitate. Le dau și mingea, le facem prin jocuri. Îi pun în cerc și fac doi kilometri fără să-și dea seama. Asta înseamnă cam șapte ture de teren. Aleargă de plăcere, prin joc și nu își dau seama de acest lucru. Vin cu zâmbetul pe buze la antrenamentele fizice. Încerc să mă fac plăcut la antrenamente și nu cred că am avut până acum vreun antrenament nereușit. Dacă văd că nu este capacitat, mai încerc o glumă, caut o modalitate de a-l face să fie concentrat. Sunt mici detalii care pot aduce un jucător să fie acolo sută la sută. E important cum să aplici și când să tai. Îți dau un exemplu. I-am simțit pe jucători obosiți într-o zi. Nu aveam terenuri de antrenament, erau impracticabile. Făcusem în sală, în balon. Am vorbit cu Flavius. Ce facem? Și am luat o decizie care i-a surprins pe toți. Am ajuns la teren și le-am spus că antrenamentul nostru a luat sfârșit. Am intrat, după care ne-am întors în pub, am băut o cafea și am luat micul dejun. Dacă îi anunțam dinainte că nu mai facem antrenament, cred că nu erau atât de entuziasmați. Am luat decizia inspirată. A doua zi am bătut Botoșaniul acasă.

Sânmărtean și Qaka l-au impresionat încă de la antrenament

Cel mai valoros jucător alături de care ai jucat?
Sânmărtean, de departe. Și cu care am jucat, și împotriva căruia am jucat. Și am avut adversari străini valoroși, atât cu Vasluiul, cât și cu echipa națională. Sneijder, Matuzalem, Van Bommel mi-au fost adversari, dar Sânmărtean a fost uriaș. Era incredibil. Te încânta modul cum vedea jocul, știa cu trei pași înainte ce se întâmplă. Avea un spirit de anticipație incredibil. Avea finețe, gleznă fină, plecare. Vârsta i-a lipsit să ajungă mare. Mulți au întrebat de el când îl vedea jucând, dar când auzeau de vârstă… Dădeau înapoi. Voință avea, chiar unii spuneau altceva. Făcea 1200 de abdomene pe zi. Au fost și alți jucători valoroși la Vaslui. Un Adailton, un Wesley, dar Sânmărtean era peste toți.

De la Iași?
Așa cum am spus de Sânmărtean la Vaslui, Qaka m-a impresionat din prima la Iași. Când l-am văzut prima dată la antrenamente, m-a atras.

Cel mai rapid jucător de la Iași?
Pe 10 metri, Kizito este cel mai rapid la viteză, l-a prins „radarul” cu 36 de km la oră la un antrenament. Apoi Platini. Ei stau cel mai bine pe 10 metri. Qaka are o explozie foarte bună. La pași întinși, Frăsinescu, Mihalache, Jagodinskis stau foarte bine. Sunt și alții. Când am preluat echipa în vară, am găsit mulți jucători la pământ. Era un dezastru total. Mulți dintre cei care au venit nu mai jucaseră de ceva timp. Încet-încet i-am pus pe picioare și am ajuns să dominăm FCSB și CFR Cluj pe final de meci. Este cea mai mare bucurie. Asta înseamnă că s-a lucrat foarte bine. Acum se văd roadele.

Cum ai ajuns la Poli Iași?
Viorel Bodiu, un bun colaborator al lui Arcadie Zaporojanu, m-a sunat și m-a întrebat dacă nu vreau să vin la Iași, într-un nou proiect. La început am refuzat, apoi am acceptat, după câteva zile. Nu știam pe nimeni. Pe Flavius îl avusesem ca adversar, el la Zimbru, eu la Milsami. Am vrut să demonstrez că pot face ceva. Acum, Flavius e ca fratele meu. O să ajungă mare antrenor. Este cel mai bun antrenor cu care am lucrat. Calificarea în play-off este o mare realizare pentru noi, ținând cont de cum s-a pornit în vară. Nu știam lotul, nu ne cunoșteam între noi. Lumea trebuie să înțeleagă și să aprecieze la adevărata valoare efortul depus de noi toți.

Cum simți că un jucător a petrecut toată noaptea?
Polarul (n.r. – un aparat folosit la antrenament) îmi spune imediat. Dacă observ ceva, îl întreb imediat în ce cireș a dormit noaptea trecută. Stau de vorbă cu ei. Sunt care mai petrec, sunt care mai trag câte o țigară. La fiecare echipă. Dacă fumezi și te antrenezi prost, ești praf. Dacă fumezi și te antrenezi bine, e cât de cât ok. Nu foarte bine, dar e ok. Normal că fumatul nu face bine. Dar sunt jucători care compensează printr-o pregătire foarte bună și nu se vede acest lucru. Sau mai puțin.

„Soția și copilașii sunt fericirea mea”. Dani Coman le este naș de cununie

Denis este căsătorit cu Victoria, o moldoveancă în vârstă de 25 de ani. Împreună au doi copii, un băiețel de patru ani și o fetiță de un anișor.

„Ei sunt fericirea mea, iar soția sprijinul meu. Nu m-a văzut jucând fotbal, eram accidentat când ne-am căsătorit. Dar m-a susținut, a fost mereu alături de mine. Mă bucur că am cunoscut-o. E sufletistă, ia acasă și un cățel de pe stradă dacă vede că suferă”, spune Denis.

Nașul familiei Zmeu este președintele Astrei Giurgiu, Dani Coman. Între cei doi s-a creat o relație strânsă în perioada în care fostul portar a fost președinte la FC Vaslui, iar propunerea de a le fi naș a venit chiar de la Dani Coman.