SPECIAL | Portarul Denis Rusu vrea Cupa României cu Poli Iași și nu se sperie de programul aglomerat după ce se va relua campionatului: ”Ne vom simți ca în Champions League!”

Portarul moldovean al Politehnicii Iași, Denis Rusu, se numără printre puținii jucători străini ai Iașiului care au ocazia de a petrece această perioadă alături de familie, în țara natală. Rusu a plecat împreună cu familia la Chișinău în urmă cu aproape două săptămâni, iar de atunci a fost nevoit să intre în autoizolare la domiciliu, în condițiile în care a venit dintr-o zonă de risc în ceea ce privește pandemia.

Rusu, 29 de ani, spune că abia așteaptă să se reia campionatul și nu se sperie de faptul că echipele vor fi nevoite să joace din trei în trei zile. Ba chiar – spune goal-keeperul moldovean, spune că se va simți precum în campionatele puternice.

”Cred că vom fi pregătiți cu toții pentru începerea campionatului. Știm că va fi un ritm greu, cu meciuri din trei în trei zile, dar cred că toată echipa va fi pregătită. Chiar dacă nu vom avea o perioadă mai lungă de antrenamente, vom acumula prin meciuri, ne va fi mai ușor de la meci la meci. O să fim și noi ca în campionatele puternice. Sâmbăta o să jucăm în campionat, iar miercurea o să spunem că jucăm în Champions League. Cel mai important este să începem cât mai repede campionatul, să trecem de această pandemie cu bine și să fim cu toții sănătoși”, a spus Denis Rusu într-o intervenție live pe site-ul clubului.

Vrea Cupa României cu Poli Iași

Rusu rămâne încrezător și spune că Poli Iași poate câștiga Cupa României, fază în care echipa ieșeană este semifinalistă în acest sezon. Câștigător al Cupei și al Supercupei în Republica Moldova, Rusu și-ar dori un trofeu și în România, cu Poli Iași: ”Îmi doresc mult să luăm Cupa României. Am câștigat Cupa și Supercupa în Republica Moldova și ar fi foarte frumos să-mi trec în CV și un trofeu în România, cu Poli Iași. Chiar dacă s-a întrerupt campionatul, poate câștigăm Cupa și o să fie bine. Din păcate, s-a întrerupt campionatul când am început să jucăm bine și să avem rezultate. Când nu am avut rezultate bune nu putea să se întrerupă campionatul”.

Nu a pus nici 500 de grame

Portarul moldovean al Politehnicii Iași se pregătește zilnic în curtea casei sale și spune că se simte în formă, dovadă fiind proba cântarului. ”Fac antrenamente, exerciții, problema e că nu putem face în grup, cu șuturi la poartă. Dar fac exerciții specifice, forță, abdomene. Altfel revii cu 4-5 kilograme și îți trebuie o lună să dai jos kilogramele. Eu m-am cântărit, nu am pus nici măcar 500 de grame. După micul dejun ieșim în curte, ne jucăm cu copilul, alergăm, e timul lui. La amiază, cât doarme cel mic, ies afară în curte, facem antrenament o oră, o oră și 20 de minute, specific, picioare, abdomene, spate”. 

Rusu a vorbit și despre momentele grele din acest sezon, când și-a pierdut postul de titular în favoarea lui Ștefan Târnovanu, portar eligibil regulii Under 21. ”Am avut momente grele. Am început bine campionatul, iar momentul greu a fost când am ieșit din lot, pentru că jucam bine și ajutam echipa. A fost un moment dificil pentru mine, dar am înțeles care era situația, că nu era alt jucător Under 21 care să joace. A fost greu pentru mine, dar muncim, ne antrenăm și șansa va veni la toți. Nu m-am simțit bine ca rezervă, normal, nimeni nu se simte bine când e rezervă, dar am înțeles situația. Nu am cedat, m-am antrenat bine în continuare, iar când mi s-a oferit șansa am profitat de ea”, a mai spus Denis Rusu, care își amintește cu plăcere de convocarea la Naționala Moldovei pentru meciul din deplasare cu Franța: ”A fost ceva neașteptat pentru mine, pentru că la început de sezon jucam meci de meci la Iași și nu m-au convocat. Convocarea a venit când am fost rezervă la Poli. Am fost puțin surprins. Dar a fost foarte frumos să fiu la lot, să fac deplasarea pe Stade de France, am văzut jucători de talie mondială, iar atmosfera a fost incredibilă pe stadion”.

Căpitanul Cosmin Frăsinescu, un model

Goal-keeperul Politehnicii spune că îl apreciază foarte mult din lotul Iașiului pe căpitanul Cosmin Frăsinescu, colegul său de cameră și cel care l-a ajutat poate cel mai mult să se integreze în lot. ”La ce experiență are Cosmin, cu aproape 400 de meciuri în Liga I, te așteptai poate să fie mai arogant. Dar Frăsi este unul dintre cei mai buni oameni pe care îi avem în vestiar. Dincolo de faptul că e un fotbalist bun, e un coleg foarte bun. Nu că stau cu el în cameră în cantonamente sau în deplasări, dar e o persoană care m-a ajutat foarte mult să mă acomodez mai ușor la Iași. El și Mache (n.r. Ovidiu Mihalache), doi fundași centrali cu care mă împac foarte bine”, a mai spus Denis Rusu.

”Ce poate să facă Budescu cu mingea nu fac mulți din străinătate”

Acesta a enumerat și câțiva dintre atacanții din Liga I care îi plac: ”Lacina Traore e un atacant bun, vândut pe bani foarte mulți. Mai sunt Denis Alibec, Tănase, Coman, Man, e Andrei Cristea, un atacant care simte golul, un jucător de execuție. Sunt jucători foarte buni. Nu mai zic de Budescu… Ce poate să facă el cu mingea nu cred că pot face mulți jucători din străinătate”.

Va sta în casă în noaptea Învierii

Dacă până în acest an era o tradiție de familie să meargă la biserică, Denis va petrece Paștele în casă, alături de familie. ”Până anul acesta era o tradiție, mergeam la biserică și sfințeam mâncarea, în seara de Înviere. Dar acum bisericile sunt închise și vom sta acasă. Sincer, eu nici nu mai ies din casă. Mi-e frică să ies și până la magazin. Mi-e frică de părinți, am copil mic. Eu poate nu iau, dar ei?”

 

Publicat: 10 04. 2020, 22:14