SPECIAL | Povestea golurilor din prima parte a campionatului. Cei mai buni marcatori acasă, performerii din deplasare. Episodul 8
Acest episod al poveștii golurilor din prima parte a campionatului este dedicat celor mai buni marcatori din din prima parte a sezonului pe cele două segmente ale locației partidelor, acasă și în deplasare.
Golgeterul la zi, Llullaku, primul și în ierarhia eficacității de-acasă, dar în deplasare întâietatea este a lui Bud
# Golgeterul primei părți, Azdren Llullaku (Gaz Metan), a avut un comportament destul de echilibrat, doar două goluri despărțind totalul realizat pe teren propriu de cel din deplasare. Cu toate acestea, pe cel din urmă tronson s-a găsit cineva care să-l depășească, este vorba despre omul de gol al CFR-ului, Cristian Bud. Acesta din urmă, paradoxal, pe cât de eficace s-a arătat în deplasare, pe atât de modest a fost pe teren propriu, unde a marcat doar de 3 ori. # La polul opus s-au aflat Mircea Axente (Gaz Metan) și Aurelian Chițu (Viitorul), care acasă au fost lei, cu câte 7 reușite, iar în deplasare miei cu numai câte 2. Oamenii de pe ultimele trepte ale podiumurilor s-au comportat cam la fel însă în sens opus, fiecare având tronsonul său diferit unul de celălalt al eficacității, Valentin Lazăr (Dinamo) arătându-se inspirat acasă, în timp ce István Fülöp (FC Botoșani) a făcut-o în deplasare.
Golgeterii de-acasă
9 – Llullaku (Gaz Metan)
7 – Axente (Gaz Metan), A. Chițu (Viitorul)
5 – Val. Lazăr (Dinamo)
4 – Rick Boldrin (Astra / Steaua), Ivanovici (FC Voluntari), Măzărache (CS U Craiova), Filipe Nascimento (CFR Cluj), Nemec (Dinamo)
Golgeterii deplasării
8 – Bud (CFR Cluj)
7 – Llullaku (Gaz Metan)
5 – I. Fülöp (FC Botoșani)
4 – Böle (CSMP Iași), O. Drăghici (ACS Poli), Gnohéré, Rotariu (ambii Dinamo), Al. Munteanu (Gaz Metan), Țucudean (Pandurii)