SPECIAL | Regele Bizon și „frații” lui. Avem 106 stranieri din 31 de țări în Liga 1! Echipa cu cei mai mulți străini, premiera din Comore, țara care ne-a trimis cele mai multe „ajutoare” și cei trei muschetari cu schimbare de direcție

Cum influențează jucătorii străini din Liga 1 progresul fotbalului românesc? Prezența lor în număr mare în campionatul nostru naște o concurență acerbă sau le inhibă elanul unor tineri cu potențial mare de creștere? După revoluție, primul eșalon a fost marcat și nume importante precum Demollari, Godfroid, Adailton, Wesley, Thereau, Dubarbier, Kapetanos, Cisovski și alții, dar fotbalul românesc a cunoscut și câteva țepe.

Dacă stranierii prezenți în prima parte a campionatul au dat greutate Ligii 1… vă lăsăm pe dumneavoastră să speculați. Mai jos, ProSport vă prezintă cifrele seci ale acestui capitol.

În această primă parte au jucat 106 fotbaliști străini (ceea ce reprezintă 26% din numărul total) care provin din 31 țări.


Le Tallec, vedeta de la Astra, câștigător al Ligii Campionilor cu Liverpool FOTO Andru Nenciu

ASTRA (11 străini / 6 debutanți): P. Iliev (Bulgaria), *Polczak (Polonia), Mrzljak, *Poljak (Croația), Marquinhos Carrioca, Erico (Brazilia), *Le Tallec (Franța), *RadunoviÇ (Muntenegru), *Abang (Camerun), Seto (Japonia), *Nyuiadzi (Togo);

FC BOTOȘANI (3 / 2): *Ciaccheri, *J.Rodriguez (ambii Argentina), Kuku (Nigeria);

CFR CLUJ (12 / 4): Camora, *Thierry Moutinho (ambii Portugalia), *Paulo Vinicius (Brazilia), Culio (Argentina), Nouvier, Omrani, Boli (toți Franța), Bokila (RD Congo), *Urko Vera (Spania), *I. Baldé (Senegal), Arlauskis (Lituania), ÐokoviÇ (Croația);

CONCORDIA (9 / 4): *TipuriÇ (Austria), Kortzorg (Olanda), *Zeba, *Å pehar, *BabiÇ (toți Croația), Feussi (Camerun), Enza-Yamissi (Africa Centrală), Thaer Bawab (Iordania), Caparco (Italia);


Nemec, omul care ține Dinamo în viață FOTO Mediafax

DINAMO (14 / 2): Penedo (Panama), Romera (Spania), MariÇ (Croația), BuÅ¡uladžiÇ (Bosnia-Herțegovina), Mahlangu (Africa de Sud), Rivaldinho (Brazilia), *Diogo Salomão, Filipe Nascimento (ambii Portugalia), Albin (Uruguay), *Katsikas (Grecia), Thaer Bawab (Iordania), Bokila (RD Congo), Oliva (Argentina), Nemec (Slovacia);

GAZ METAN (10 / 5): *ŽderiÇ (Croația), Hubutia (Georgia), MitiÇ (Serbia), GoluboviÇ, Perendija (Bosnia-Herțegovina), *Paulo Jorge (Portugalia), Romeo (Italia), *De Vriese (Belgia), *Lokaj (Albania), *Chamed (Comore);

JUVENTUS (4 / 2): Mingote (Portugalia), Wallace (Brazilia), *Sesar (Bosnia-Herțegovina), *Dzalamidze (Georgia);

CSMP IAȘI (12 / 11): *Koșelev, Spătaru, *Vremea (toți Moldova), *Tiago Almeida, *Platini (ambii Capul Verde), *Pedro Mendes (Portugalia), *Kelava (Croația), *Kizito (Uganda), *Qaka (Albania), *Jô Santos (Brazilia), *Cissé (Guineea), *Jagodinskis (Letonia);

ACS POLI (4 / 3): Å oljiÇ, *ÆurjuriÇ (ambii Croația), *Miguel (Brazilia), *Abraw (Togo);

SEPSI (5 / 4): *Pilibaitis, *PapÅ¡ys (Lituania), *Thiaw (Senegal), NikoliÇ (Muntenegru), *PetroviÇ (Macedonia);

FCSB (7 / 2): Júnior Maranhão, William Amorim (ambii Brazilia), Gnohéré (Franța), Filipe Teixeira, *Artur Jorge (ambii Portugalia), MomÍiloviÇ, *PlaniÇ (Serbia);


Culio și Zlatinski, doi fotbaliști care aduc un plus de valoare Ligii 1 FOTO Mediafax

CSU CRAIOVA (13 / 5): Calancea (Moldova), Dimitrov, Popov, Zlatinski (toți Bulgaria), KeliÇ, Spahija, *DatkoviÇ (toți Croația), Barthe (Franța), Gustavo (Brazilia), *Rossi (Italia), *Tiago Ferreira (Portugalia), *Mitrovic, *Martic (ambii Elveția);

VIITORUL (5 / 2): Boli (Franța), Dani López (Spania), Eric (Brazilia), *de Nooijer (Olanda), *Twumasi (Ghana);

FC VOLUNTARI (1 / 0): Filipov (Bulgaria).

De menționat că 3 străini, Bokila, Thaer Bawab și Boli, au evoluat pentru două echipe de Liga I. Așadar, toate cele 14 echipe au avut jucători de dincolo de granițe în loturi. Fotbaliștii cu * sunt debutanți în Liga 1, numărul acestora ridicându-se la 52. 

Cei mai mulți străini a folosit Dinamo, 14, în timp ce FC Voluntari a avut cei mai puțini, doar 1. 

Din punctul de vedere al naționalității acestora, ei provin din următoarele țări: 14 – Croația; 11 – Brazilia; 10 – Portugalia; 6 – Franța; 4 – Argentina, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Moldova; 3 – Italia, Lituania, Serbia, Spania; 2 – Albania, Camerun, Capul Verde, Elveția, Georgia, Muntenegru, Olanda, Senegal, Togo; 1 – Africa Centrală, Africa de Sud, Austria, Belgia, Comore, RD Congo, Ghana, Grecia, Guineea, Iordania, Japonia, Letonia, Macedonia, Nigeria, Panama, Polonia, Slovacia, Uganda, Uruguay.

Pentru prima oară a apărut fotbalist din Comore.

Evaluând prezența străinilor, 40 dintre ei s-au aflat printre marcatori (Gnohéré fiind chiar liderul golgeterilor), înscriind în total 109 goluri (30% din totalul golurilor înscrise în prima parte, 363). Totodată 57 dintre ei, adică 54%, au jucat în cel puțin 12 partide (adică în peste jumătate dintre meciurile din prima parte).

Așadar, numărul străinilor tot scade față de anii precedenți, iar cei care sunt prezenți sunt chiar utili, nu luați doar pentru a-și umple unul și altul buzunarele cu comisioane.
 

Publicat: 26 12. 2017, 08:29
Actualizat: 26 12. 2017, 08:30