Spectacol în fața nimănui!** CSMS Iași – „U” Cluj 4-0

Centralul Cojocaru a eliminat corect câte un fotbalist de la fiecare echipă

Oamenii din al doilea oraș al țării, după București, din punct de vedere al numărului de locuitori, nu merită o echipă în Liga I! La o oră la care din Copou și până în Podu Roș lumea sforâia sub plapumă, elevii lui Ciobotariu au primit reprezentanta unui alt oraș mare: „U” Cluj în fața a nici 1.000 de spectatori. Dar lucrurile au început bine.

Keita finalizează lejer, din careul mic, după o centrare a lui Țigănașu (3). Iașiul se apără bine, cu Crețu și Avrămia (atacant reprofilat) în fața unui Cleiton inutil. În minutul 20, căpitanul clujenilor, Szilagyi, îl agață în careu pe Herghelegiu, primește roșu și se dictează penalty. Transformă Tincu și se face 2-0. Scor pe care CSMS nu l-a mai avut de anul trecut, când era în „B”. Petrovici e și el eliminat (35) după ce intră ca bezmeticul cu crampoanele pe tibia lui Muzac și „U” revine în joc. Cel puțin teoretic, pentru că Balauru scapă mingea din mână și Straton îl execută. 3-0 în minutul 42. De la vestiare tot ieșenii ies mai… fotbaliști. Țigănașu, după două „assist-uri”, îl învinge și el pe Balauru (62). Se termină 4-0 și Iașiul speră. Să rămână în Liga I și să-i vină suporterii la meciuri.

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei


Un meci care poate decide lupta pentru evitarea retrogradării se va disputa la Iași între CSMS și „U” Cluj, începând cu ora 21:30, partidă care va fi transmisă în direct de Digi Sport.

Gazdele se află într-o situație dramatică, cu doar 5 puncte strânse în 13 etape, în timp ce clujenii au strâns de trei ori mai multe puncte, 15.

Florin Prunea a declarat că este în continuare președintele executiv al CSMS Iași, chiar dacă membrii Cosiliului Director al grupării ieșene au decis întreruperea înțelegerii.

„Sunt în continuare președintele executiv al CSMS Iași! Nu plec dintr-un singur motiv: am început o muncă la această echipă și nu pot pleca la greu. Îmi asum tot ceea se întâmplă la club și cred în continuare că această echipă își poate atinge obiectivul propus, salvarea de la retrogradare. Decizia Consiliului Director nu mă interesează! Tot ce contează pentru mine acum este să luăm trei puncte în partida cu Universitatea Cluj. Nu este chiar așa ușor să închei un raport de muncă”, a spus Florin Prunea.

 

 

Publicat: 02 11. 2012, 23:28
Actualizat: 02 11. 2012, 23:29