Spectacol, ironii și start întârziat cu cinci minute. Cele două galerii au făcut show în tribune

Derby-ul numărul 154 dintre Steaua și Dinamo a fost unul pentru care suporterii celor două echipe s-au pregătit îndelung, iar rezultatele s-au văzut înaintea fluierului de start al arbitrului Alexandru Tudor. Începutul partidei a fost amânat pentru mai bine de cinci minute, după ce galeriile și-au desfășurat scenografiile pregătite pentru marele meci.

Primii care au „mutat” au fost steliștii, care au afișat un banner cu aluzie la spectacolul pus în scenă de rivali la meciul din tur, de pe Național Arena, când din peluza roș-albă au răsărit busturile regretaților Florea Dumitrache și Cătălin Hîldan. ” Bine ați venit în iad, locul unde îngerii cad”, a fost mesajul steliștilor, după care a urmat replica fanilor „câinilor”. Pe un fundal format din steaguri roș-albe, ultrașii dinamoviști au ridicat o pânză ce avea desenată o mână îndreptată spre cer și, alăturat, mesajul „Oricât de greu ar fi …. Dinamo iar va străluci”.

Ultimul cuvânt le-a aparținut însă tot gazdelor, care au transformat peluza Nord într-o mare de stegulețe roș-galbene-albastre și au afișat mesajele „Luptați din suflet pentru culori” și „Vrem o nouă victorie, vrem o nouă zi de glorie”. De asemenea, membrii peluzei Sud au scos din dotare mai multe cupe din carton, care reprezentau cele 53 de trofee din istoria Stelei. Fanii Stelei au aprins însă și multe torțe, în ciuda faptului că forțele de ordine nu aprobaseră spectacolul pirotehnic.

„Spectacolul din tribună face parte din fenomenul fotbalistic. Eu sunt de acord să se facă acest spectacol, dar cu măsurile de rigoare luate de către cei care organizează. Nu ascund faptul că la Steaua – Dinamo se vrea să se facă un spectacol cu artificii și torțe, dar am cerut aprobările de la toate organele îndreptățite pentru ca acesta să poată avea loc”, spunea președintele LPF, Gino Iorgulescu, în urmă cu câteva zile.

Publicat: 01 03. 2014, 21:31
Actualizat: 01 03. 2014, 23:12