Spectatorii de la Dinamo – Steaua pot câștiga un premiu uriaș. Ce trebuie să facă fanii:
Orange România și Hyundai, în colaborare cu Țiriac Auto, organizează competiția „Înscrie pentru un Hyundai i20”. Acțiunea comună ofertă posibilitatea fanilor fotbalului românesc de a câștiga un Hyundai i20 în timpul meciului Dinamo – Steaua, din 10 mai 2013.
În pauza marelui derby Dinamo – Steaua, programat pe 10 mai, pe stadionul Național Arena, fanii fotbalului pot înscrie goluri la poarta unui goalkeeper celebru, cu scopul de a câștiga un Hyundai i20.
Înscrierea în competiție se poate realiza până pe 7 mai, trimițând un mesaj tip SMS la numărul scurt 376 și achiziționând un wallpaper din Portalul Orange pe mobil, secțiunea „Înscrie pentru un Hyundai i20”. Tariful de 0,69 euro cu TVA inclus este perceput pentru achiziționarea unui wallpaper din Portalul Orange pe mobil.
Participanții au șansa de a câștiga, prin tragere la sorți, premii în valoare de până la 1.000 de euro, bilete la derby-ul Dinamo – Steaua, dar mai ales posibilitatea de a înscrie goluri împotriva unui portar renumit, pentru un Hyundai i20.
Câștigatorii tragerii la sorți vor fi anunțați de Orange Romania până pe 9 mai 2013.
În timpul pauzei dintre cele două reprize ale derby-ului se va organiza o sesiune de trei șuturi la poartă, iar concurenții finaliști își vor demonstra abilitățile sportive încercând să marcheze cât mai multe goluri. Câștigatorul va pleca acasă la volanul unui Hyundai i20.
Dacă după cele trei șuturi la poartă scorul este egal, se va aplica o probă de departajare – o sesiune de cinci întrebări din domeniul fotbalului. Participantul care va răspunde corect la cele mai multe întrebări într-un interval de un minut, va câștiga noul i20.
Daniel REMEȘ