„Sper ca jucătorii să aibă puterea** să le dăruiască fanilor o nouă victorie”
Nae Manea a vorbit chiar înaintea derby-ului dintre Rapid și CFR
Cluj. Oficialul giuleștean speră într-o nouă victorie a liderului
Ligii I, chiar dacă ardelenii au arătat o forță impresionantă în
ultimele lor jocuri. „Va fi un meci dificil. Ei au câteva
absențe notabile, dar au un lot numeros. Sperăm ca întreruperea
campionatului să fi fost de bun augur pentru noi. Urmează patru
meciuri după care putem vedea cum stăm și dacă are rost să ne
gândim la titlu. Sper să ne păstrăm fotoliul de lider. Până la urmă
nici un egal n-ar fi rău. Se pot întâmpla multe, dar sper ca pentru
noi să se întâmple cât mai puține greșite și, pentru ei, cât mai
multe. Sper ca jucătorii să aibă puterea să le dăruiască fanilor o
nouă victorie. E foarte importantă susținerea lor”, a
precizat Manea la gsptv.
Patronul George Copos este încântat peste măsură de evoluțiile
Rapidului din ultima vreme și se pare că s-a ținut de cuvânt atunci
când a zis că ‘grădinița giuleșteană’ va fi răsplătită cu câteva
măriri salariale. „Din câte am înțeles, au fost mărite
contractele jucătorilor tineri care au confirmat la prima
echipă”, a mai spus Manea. Meciul dintre Rapid și CFR va
putea fi urmărit, în format live text, pe www.prosport.ro, de la
ora 18:00.