„Sper ca Mutu să joace la fel de bine ca la Munchen!”
Tehnicianul echipei AC Fiorentina, Cesare Prandelli, a declarat, într-o conferință de presă susținută sâmbătă, că speră ca în meciul cu Palermo, din Serie A, prestația atacantului Adrian Mutu să fie la fel ca în partida de marți din Liga Campionilor.
"Sper ca Mutu să joace la fel de bine ca la Munchen. Acum este proaspăt și foarte motivat. Este sută la sută apt din punct de vedere fizic. Sper să văd același jucător și la partida de la Palermo", a declarat tehnicianul echipei din Florența.