„Sper ca Steaua să nu se preteze la lucruri murdare”
Deși FC Argeș a câștigat primul său meci din acest campionat patronul Cornel Penescu este totuși nemulțumit de arbitraj.
Â
Șeful de la PIC spune că gazdelor le-a fost anulat gratuit golul lui Dulcea iar Cazan nu merita cartonaș roșu în finalul jocului. Ca teoria să aibă sens, penescu merge mai departe și afirmă că toate acestea ar puta avea legătură cu faptul că FC Argeș urmează să joace etapa următoarea cu Steaua.
Â
„Au găsit ei iar motive să ne ciupească și acum, când am întâlnit cea mai bună echipă de până acum. Am avut gol valabil anulat și două galbene acordate lui Cazan în două minute, care devine suspendat pentru jocul cu Steaua. Nu știu ce să mai zic. Aștept să văd ce arbitru ne deleagă în Ghencea. Deja am niște semnale și dacă se confirmă mă gândesc ce să fac. Eu sper totuși ca Steaua să nu se preteze la astfel de lucruri cu FC Argeș pentru că noi suntem o nou promovată și dacă chiar vor, probabil că ne pot bate pe teren”, a declarat Penescu pentru Prosport.
Â