„Sper într-un rezultat bun cu CFR!** Vreau ca echipa să mă ajute să rupem acest parcurs negativ!”
Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cîrțu, a declarat,
vineri, că are încredere că gruparea gorjeană poate obține un
rezultat pozitiv în partida contra liderului CFR Cluj, contând
pentru etapa a XXIII-a a Ligii I.
„Am speranțe într-un rezultat pozitiv la CFR. CFR e
favorită din toate punctele de vedere, dar asta nu înseamnă că cele
trei puncte sunt într-o parte sau alta. Meciul se joacă. Vreau o
echipă care încearcă să se opună la verdictul dat de majoritatea,
adică una care să joace un fotbal bun. Sper să mă ajute și echipa
să rupem acest parcurs negativ din debutul returului. Normal că aș
fi vrut să joc contra altei echipe, toată lumea vrea un program
lejer dar acesta este, trebuie să jucăm și cu ei. Dacă mă gândesc
bine de când am plecat a tot fost un program lejer și rezultatele
n-au fost bune”, a spus Cîrțu.
Sorin Cîrțu consideră că CFR Cluj trece totuși printr-o perioada
mai slabă. „Sincer nu mă gândesc la momentele grele ale
CFR-ului, noi trecem prin momente mai grave decât ei. Acum orice
punct adus la zestrea mică de puncte e binevenit. Dar, trebuie să
avem și șansă să dăm și goluri. Nu-mi aduc aminte ca echipa asta să
beneficieze și ea de autogoluri. Am stat acum acasă și am văzut
unele goluri de te închini. Incredibil de ce cadouri au parte unii.
Noi niciodată nu am primit asemenea cadouri, tot ce am obținut a
fost pe munca noastră”, a adăugat tehnicianul.
Partida CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu, contând pentru etapa a
XXIII-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora
17.00.