„Sper să-l conving pe Răzvan că merit să rămân la națională”** Papp, despre returul din Liga 1
Vasluienii au plecat spre Antalya, dar Papp așteaptă să decoleze
spre Cipru, acolo unde va participa la turneul naționalei, Cyprus
Cup. Fundașul se bucură pentru convocarera la naționala, dar gândul
îi zboară și la returul din Liga 1: „Cei care se bat la titlu s-au
întărit, chiar dacă au vândut mai mult decât au cumpărat”
„Normal că sunt bucuros că am fost chemat la națională,
cred că această selecție este rodul muncii mele de aici de la
Vaslui. Mă duc să-mi fac treaba cât știu eu de bine, și sper să
conving, iar pe viitor să fiu rechemat”, a declarat Paul
Papp
„Chiar
dacă au vândut, favoritele la titlu s-au
întărit”
„Chiar dacã iarna aceasta majoritatea echipelor din frunte
mai mult au vândut decât au cumpărat, consider că toate
pretendentele la titlu vor reveni mai puternice. Vor fi cu
siguranță 6-7 echipe care se vor bate pentru trofeu până la final,
și cu siguranță va fi o luptă dură, deoarece în Liga I nu mai poți
spune că sunt echipe mici. Drept exemplu putem să ne uităm la Gaz
Metan, Astra sau la U Cluj, trupe foarte ambițioase”, a
mai spus Paul Papp.