„Sperăm să ne refacem”
Absențele cauzate de accidentări și suspendări nu sunt singurele probleme ale Timișoarei înaintea jocului cu Unirea Alba Iulia, din etapa a cincea a Ligii I. Ioan Ovidiu Sabău știe că elevilor săi le este foarte greu să pună la fel de mult suflet în jocul din Ardeal precum au făcut în partidele din cupele europene.
„Nu se pune problema care este cea mai valoroasă dintre cele două echipe. Problema majoră este cum reușim să ne refacem după jocul cu Stuttgart din punct de vedere mental, să ne concentrăm și să înțelegem că nu este ușor, că meciul nu este câștigat doar prin prezența noastră în teren. Trebuie să ne refacem și din punct de vedere fizic, să avem acea concentrare cu care să abordăm un meci foarte important din campionat. Sigur, după meciul cu Unirea urmează și o pauză de două săptămâni, în care anumiți jucători care au acuzat o anumită oboseală să se refacă, dar va trebui ca fiecare dintre ei să strângă puțin din dinți și să facă un sacrificiu pentru acest joc. După aceea urmează jocul cu Astra și este foarte important pentru noi să obținem toate cele șase puncte în aceste meciuri”, a declarat antrenorul Timișoarei.
 „Suntem conștienți că e greu, la capitolul psihic ne-a lovit puțin ratarea calificării în grupele Ligii. Trebuie să mergem mai departe și să câștigăm la Alba Iulia”
Alexandru Bourceanu – jucător Poli Timișoara
Â
Â
Â