Speranța CFR-ului vrea la Târgu Jiu:** „Dorește să lucreze cu Grigoraș”
Președintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu, a
declarat, joi, că atacantul Paul Batin, de la CFR Cluj, își dorește
să evolueze la formația din Târgu Jiu, negocierile dintre cele două
grupări fiind aproape finalizate, transmite corespondentul
MEDIAFAX.
„Grigoraș ne-a spus că dacă-l aducem pe Batin e mulțumit de
campania de transferuri. Am ajuns pe la 80-90 la sută negocierile
cu CFR. Mai sunt de lămurit câteva chestiuni. Dar ceea ce contează
e faptul că Batin vrea să vină la Pandurii și să lucreze cu
Grigoraș. Nu acceptă să plece la o altă echipă, ori la Pandurii,
ori la CFR. Suntem foarte aproape de a rezolva transferul. Sper ca
până la reunirea jucătorilor să-l facem. Sper ca cei din Cluj să
fie de acord până la urmă cu termenii noștri”, a precizat
Pârvulescu.
În cazul lui Batin, negocierile continuă, joi, la Cluj, gorjenii
încercând să scoată un preț mai mic pentru atacant. „Noi
oferim undeva la jumătate din cât cere CFR Cluj. Nu suntem un club
bogat să aruncăm cu bani pe jucători”, a spus președintele
gorjenilor.
Oficialul a adăugat că se mai dorea aducerea unui atacant de la FC
Timișoara, dar că în final s-a renunțat la această variantă:
„Era în discuție și un atacant de la Timișoara, dacă Poli
era retrogradată în Liga a III-a. Acum, când sunt 99,99 șanse ca
Timișoara să rămână în Liga I, nu mai are rost să
vorbim”.
Gruparea Pandurii a ajuns deja la un acord cu Universitatea Cluj
pentru transferul definitiv al lui Valentin Lemnaru, pentru care va
plăti 80.000 de euro. Lemnaru a fost luat împrumut de Pandurii în
iarnă, gorjenii plătind pentru cele șase luni cât au folosit
fotbalistul suma de 20.000 de euro.
Sursa: Mediafax