„Speranță pentru Albert” – Ultrașii dinamoviști au făcut chetă pentru a ajuta un copil cu grave probleme de sănătate. Fanii au licitat pentru un tricou al lui Cătălin Munteanu
- Lucian Goian (31 de ani) strânge tricouri ale fotbaliștilor pe care mai apoi le scoate la licitație cu scopul de a strânge bani pentru un copil grav bolnav.
- Albert Pușcașu are cinci ani și a fost diagnosticat cu o malformație cardiacă severă încă de la naștere.
- Ultrașii lui Dinamo sunt ultimii care au licitat pentru tricoul lui Cătălin Munteanu pe care mai apoi îl vor dona muzeului clubului care se va deschide la Stadionul „Ștefan cel Mare”.
Fostul jucător al lui Dinamo, în prezent al Beijing Baxy, Lucian Goian, a inițiat o campanie de ajutorare a unui copil grav bolnav ce necesită urgent o intervenție chirurgicală costisitoare. Albert are cinci ani și s-a născut cu o malformație cardiacă, însă ghinionul a făcut ca la prima intervenție chirurgicală de la vârsta de un an, copilul să sufere un accident cerebral ce a dus la dezvoltarea Sindromului Lennox, cea mai severă formă de epilepsie, cu crize și retard psiho-motor.
Goian a fost impresionat de cazul micuțului și a decis să se implice în salvarea lui. Astfel, fostul fundaș dinamovist a demarat campania „Speranță pentru Albert”, prin care fanii pot licita pentru tricouri ale unor forbaliști, iar banii strânși în urma licitațiilor merg către familia puștiului. La campanie și-au donat tricourile împreună cu autografele fotbaliști precum Totti, Lobonț, Dorin Goian, Dănciulescu, Chiricheș, Latovlevici, Al. Ioniță II, Pârvulescu, Raț, C. Matei, Torje, Eric de Oliveira, Gardoș, Marica, Pantilimon, Bourceanu și Cătălin Munteanu.
300 de euro pentru tricoul lui Munteanu
Ultimul tricou „vândut” de Goian este al lui Cătălin Munteanu, echipament pentru care fanii lui Dinamo din Peluza Cătălin Hîldan au strâns suma de 300 de euro. Tricoul va fi donat de suporterii „roși-albilor” muzeului clubului pe care conducerea dinamovistă îl va deschide la Stadionul din „Ștefan cel Mare” anul acesta.
„De la începutul anului, viața noastră pendulează între două domicilii,unul dintre acestea fiind spitalul. Am fost programați la spitalul „Victor Gomoiu” din București, la neurologie, pentru noi investigații, RMN și schimbarea schemei de tratament, și asta pentru că Albert ajunsese să facă într-o singură zi aproape sau mai mult de 20 de crize epileptice,crize chinuitoare și obositoare care-l țineau într-o permanență stare de somnolență și îi stagna astfel evoluția motorie. După aproape o lună de internare pot să revin cu vești îmbucurătoare…De la 20 de crize pe zi, acum face doar 3-4 crize, reușind astfel să stea mai mult treaz, să facă mai multe lucruri. Este mai atent la noi și la ce se intâmplă în jurul lui, ne urmărește, ridică mâinile să-l luăm în brațe, stă mult mai mult în șezut fără să cadă pe spate, stă în picioare susținut mult timp și pășește mai bine, iar cea mai mare bucurie pentru sufletele noastre este că Albert a început să zâmbească și chiar să râdă cu sunete când îl gădilăm”, au explicat părinții copilului.
Licitațiile pentru tricourile strânse de Goian se desfășoară pe pagina de Facebook a jucătorului. Fotbalistul postează fotografia cu fotbalistul al cărui tricou se vinde, iar fanii trebuie să scrie în dreptul comentariilor suma pe care doresc s-o plătească. La finalul perioadei de licitație, cel care a oferit cel mai mult, primește tricoul.
Dacă doriți să-l ajutați pe Albert, găsiți aici mai multe detalii despre cazul său.
Sumele strânse în schimbul tricourilor scoase la licitație de Goian:
Iasmin Latovlevici – 650 euro
Vlad Chiricheș – 550 euro
Paul Pârvulescu – 520 de euro
Răzvan Raț – 400 de euro
Gabriel Torje – 350 de euro
Dorin Goian – 320 de euro
Cătălin Munteanu – 300 euro
Cosmin Matei – 300 de euro
Ionel Dănciulescu – 200 de euro
Bogdan Lobonț – 115 euro
Frederic Kanoute – 75 de euro