Penescu nu va fi liber în această săptămână, după ce procurorii DNA au depus recurs la decizia Tribunalului Argeș.
Finanțatorul lui FC Argeș a fost adus ieri la ora 13.00 la Tribunal, unde a fost așteptat de toată familia, însă cel care i-a ieșit în față a fost fiul său, Andrei, care împlinea 18 ani. „La mulți ani, tati!” a apucat să-i transmită Cornel Penescu fiului.
Procesul a început o oră mai târziu și nu a durat decât 45 de minute, iar apropiații patronului au sărit în sus aplaudând când au auzit că decizia Tribunalului Argeș îi este favorabilă omului de afaceri.
Penescu va mai rămâne totuși în arestul Poliției cel puțin până luni, deoarece procurorii DNA au făcut imediat recurs, iar acesta se va judeca la începutul săptămânii viitoare la Curtea de Apel, decizia aceasta urmând a fi definitivă.
Avea 180 de fiole de efendrină!
Rechizitioriul DNA în cazul de la Pitești conține și informații conform cărora directorul general al magazinelor PIC, Liviu Făcăleață, avea acasă 180 de fiole de efedrină fără documente legale de deținere, substanță dopantă pentru sportivi și totodată interzisă.
Conform medicului echipei naționale, Pompiliu Popescu, “efedrina e o substanță care, dacă este injectată de sportivi, crește tensiunea, dă un tonus bun, practic îți ia lentoarea și, cum se spune, te bagă în formă. Ea trebuie folosită în ziua meciului, pentru că efectul ei e de scurtă durată, undeva în jur de 3-4 ore. Nu se administrează așa, aiurea, ci doar sub strictă supraveghere medicală, în condiții adecvate”.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER