Echipa lui Pustai este surpriza plăcută a începutului de retur. Dan Petrescu a vrut să se convingă pe propria piele de forța echipei medieșene și a preferat să nu riște nimic în debutul partidei cu ardelenii. Avertizat de evoluțiile gazdelor din meciurile cu Dinamo și Timișoara, „Bursucul” a părut că acceptă răbdător și neobișnuit de calm dominarea teritorială a echipei Gaz Metan. A avut grijă însă să pună lacăt pe toate culoarele de acces spre poarta lituanianului Arlauskis. De asta s-au convins și elevii lui Pustai, care au izbutit să-i creeze emoții portarului lituanian doar prin șuturile de la mare distanță ale lui Dudiță, Kubala și Bud. Planurile lui Petrescu de a miza doar pe contraatac s-au văzut date peste cap însă în repriza secundă. Presiunea medieșenilor s-a întețit, și Bud a „mușcat” decisiv pentru primul său gol în Liga I. A fost momentul în care Petrescu „a explodat” și le-a ordonat ialomițenilor să iasă la atac. Ocaziile lui Bordeanu sau Brandan au fost însă insuficiente pentru a spăla impresia proastă lăsată de Unirea Urziceni la Mediaș. O echipă pentru care presiunea locului de Champions League ocupat până acum pare să fie tot mai greu de suportat. Gaz Metan a rezistat până la final și cu ajutorul lui Vâtcă, acesta apărând enervant de bine pentru ialomițeni.
Â
L-a dat exemplu pe Zapata
Dan Petrescu și-a criticat apărarea. „Chiar înainte de meci le-am spus: Zapata a greșit, dar nici fundașii nu au avut reacție. Din păcate, așa s-a întâmplat și la golul primit de noi foarte ușor“, a spus antrenorul Urziceniului, care consideră că ar fi meritat măcar un egal: „În prima repriză Gazul a dominat, dar n-a avut ocazii. Portarul nostru nici n-a avut ce apăra. În partea a doua, noi am ratat nepermis“.
Vâtcă, propus la națională
Portarul împrumutat de Steaua la Gaz Metan a avut două intervenții salvatoare cu două minute înainte de final, fapt care l-a determinat pe Pustai să i-l propună lui Pițurcă. „Este un mare câștig pentru noi. Cred că ar trebui chemat la națională”, a declarat Pustai despre portarul lăudat și de Dan Petrescu. „Vâtcă a făcut diferența, e un portar de mare valoare. Merită să apere la o echipă mai bună”, a spus „Bursucul”.
"Dacă va juca tot așa, Mediaș le va bate și pe CFR, și pe Rapid și se va salva de la retrogradare. Nouă ne e teamă de primul loc" – Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER