Spionii pot decide meciul!** Jucătorii cheie ai disputei Petrolul – Steaua: Geraldo și Galamaz vs Szukala

Szukala va fi titularizat de Reghecampf pentru a le ține piept lui Grozav și Hamza, foștii lui colegi

Mircea Rednic se bazează pe un cuplu de fundași centrali cu trecut stelist: Geraldo și Galamaz

Steaua a avut parte de un început aproape perfect de sezon. Primul loc în campionat și calificarea în grupele Europa League sunt performanțele care le dau încredere elevilor lui Reghecampf că pot aduce titlul cu numărul 24 în vitrina cu trofee a clubului. Cu toate acestea, Steaua are o deplasare foarte grea duminică, zi în care va juca contra Petrolului pe „Ilie Oană”, într-o atmosferă incendiară. În acest sens, Reghe va odihni în partida de azi, cu FCM Tg. Mureș (Cupa României), mai mulți dintre titularii obișnuiți și va încerca să trimită în meciul cu prahovenii o echipă capabilă să treacă peste atmosfera ostilă din tribune și care să învingă la Ploiești.

Nikolic și Adi Popa, titulari?

Fără înfrângere pe teren propriu, Petrolul lui Mircea Rednic reprezintă un obstacol important în calea Stelei. Cu atât mai mult cu cât centrul liniei defensive este format din doi fotbaliști experimentați care au jucat la Steaua: Galamaz și Geraldo Alves. Cei doi cunosc foarte bine puterea ofensivă a Stelei, echipă pentru care au jucat un total de 73 de partide, și îl pot ajuta pe tehnicianul lor cu informații despre neutralizarea adversarului. În aceste condiții, singura armă cu care Reghecampf poate contraataca ar fi introducerea între titulari a doi jucători de viteză: Adi Popa și Nikolic. Primul poate crea superioritate prin rapiditatea lui în raport cu lenții Galamaz și Geraldo, iar al doilea, pe lângă faptul că are o viteză în plus față de Rocha, este suficient de puternic pentru a duce o luptă corp la corp cu cei doi fundași centrali.

Szukala cunoaște „lotul Cluj”

De cealaltă parte, nici tehnicianul Stelei nu duce lipsă de „spioni”. Lucasz Szukala va fi titular duminică după ce a fost transferat luna trecută de la Petrolul. Avantajul fundașului central este acela că-i cunoaște pe principalii oameni de atac ai „găzarilor”, Grozav și Hamza. Dacă pe tunisian l-a cunoscut doar în cele câteva meciuri jucate în tricoul Petrolului în acest sezon, pe Gicu Grozav îl știe foarte bine și din perioada în care au jucat împreună la „U” Cluj. De altfel, Szukala poate fi o sursă importantă de informații și cu privire la mulți alți fotbaliști ai Petrolului care provin din „lotul Cluj”, nu mai puțin de șapte dintre titularii lui Rednic.

Galamaz la Steaua: 19 meciuri / 0 goluri
Geraldo la Steaua: 54 meciuri / 3 goluri
Szukala la Petrolul: 2 meciuri / 1 gol


Interes / Înghesuială la bilete
Fanii Petrolului au făcut coadă pentru a prinde bilete la meciul de duminică, cu Steaua. Ieri dimineață, la ora punerii în vânzare a biletelor, aproape 1.000 de oameni făcuseră cozi la casele de bilete, 13.500 fiind puse în vânzare. Oficialii Petrolului se așteaptă ca până azi toate biletele să fie epuizate. Pentru fanii Stelei au fost deja rezervate 500 de bilete.

Publicat: 27 09. 2012, 09:16
Actualizat: 27 09. 2012, 09:21