Sporting Lisabona a renunțat momentan la transferul lui Marius Niculae!** Când poate fi achiziționat românul
Gruparea Sporting Lisabona a renunțat la transferul atacantului Marius Niculae pentru a evita posibile sancțiuni FIFA, având în vedera că fotbalistul a jucat deja în acest sezon pentru două echipe, Dinamo și FC Vaslui, informează cotidianul O Jogo.
O Jogo notează că oficialii de la Sporting au decis să renunțe la transferul românului, dar nu exclud posibilitatea de a-l aduce în vară.
Regulamentele FIFA nu permit ca un jucător să evolueze pentru mai mult de două cluburi într-un sezon, în intervalul 1 iulie – 30 iunie. Niculae a jucat pentru Dinamo la 14 iulie 2012, în Supercupa României, cu CFR Cluj, iar apoi a fost transferat la FC Vaslui.
Joi dimineață, Sporting Lisabona anunțase pe site-ul oficial că atacantul echipei FC Vaslui, Marius Niculae, revine la gruparea lusitană, precizând că românul a fost mereu „un jucător foarte îndrăgit de fani”. Marius Niculae, care a efectuat și vizita medicală, ar fi urmat să semneze un contract pe un an și jumătate cu formația Sporting Lisabona.
Marius Niculae, în vârstă de 31 de ani, a jucat în cariera sa la formațiile Dinamo București, Sporting Lisabona, Standard Liege, FSV Mainz, Inverness, Kavala și FC Vaslui.