După victoria de la Dinamo, Sportul mai face o victimă și pune o piedică serioasă celor de la CFR. Studenții au smuls un egal în ultimele minute, în inferioritate numerică, iar Isăilă spune că nici nu știe dacă să se bucure sau nu!
„Important e că am reușit să obținem puncte în final, chiar dacă cu emoții. Nici nu știu dacă să fiu supărat sau fericit. Am jucat în inferioritate numerică în fața unei echipe puternice și până la urmă cred că trebuie să fim mulțumiți. Numai prin această atitudine putem scoate puncte. Dacă nu ești implicat 100% nu ai cum să reziști. Am spus în multe rânduri că avem un campionat foarte echilibrat, la ambii poli. Cât timp am fost 11 la 11 am jucat de la egal la egal cu CFR-ul”, a declarat Isăilă la gsptv
„S-a acumulat oboseală”
„Poate s-a acumulat și ceva oboseală, dar important e că am trecut cu bine și de acest meci”, a mai declarat Daniel Isăilă după meci
Sportul Studențesc – CFR Cluj, scor 1-1, în Liga I
Sportul Studențesc: Lungu – Farmache, Cioranu, D. Lung, Ghinga – Lazăr, Novac, A. Lungu, Ferfelea – Nistor (Șerban ’58), Dobre (Curelea ’74). Antrenor: Daniel Isăilă.
CFR Cluj: Beto – Panin, Nuno Diogo, Piccolo, Camora – Celestino (Ganea ’59), Mureșan – Sougou, Rui Pedro (Hora ’77), Ronny (Bastos ’67) – Kapetanos. Antrenor: Jorge Costa.
Cartonașe galbene: D. Lung ’43, 54, Farmache ’27, A. Lungu ’57, Novac ’90+3 / Camora ’16, Ronny ’27, Ganea ’67
Cartonaș roșu: D. Lung ’54
Arbitri: Sebastian Colțescu (central) – Aurel Onița, Sebastian Stoianof (asistenți) – Marian Pană (rezervă)
Observatori: Stan Lăzărescu, Călin Mircea.
La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori, între care și tehnicienii Victor Pițurcă și Ioan Andone, precum și impresarul Victor Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER