Eliminarea lui Dan Alexa din meciul Rapidului de la Legia Varșovia (1-3) le-a pus o piedică serioasă giuleștenilor în partida din Polonia, iar asta s-a văzut mai târziu pe tabelă. Mijlocașul a suferit foarte mult pentru cele întâmplate, însă a primit sprijin chiar de la colegii și de la antrenorul său.
Răzvan Lucescu este poate unul dintre cei mai pricepuți antrenori din Liga I atunci când vine vorba de modul în care își abordează discursul în fața fotbaliștilor. Fostul selecționer a apelat la metodele sale specifice și în cazul lui Dan Alexa, unul dintre eroii negativi ai meciului Rapidului de la Legia Varșovia (1-3). Poate contrar așteptărilor, Lucescu l-a scos pe mijlocaș în fața colegilor săi, dar nu l-a mustrat: „Dane, nu te mai gândi la ce a fost acolo. Nu te ajută cu nimic! Fii tare, pentru că va veni momentul în care tu ne vei salva! Tu vei fi eroul”, a fost mesajul transmis lui Alexa.
2 cartonașe roșii a primit Dan Alexa în acest sezon. Unul în campionat, împotriva Stelei, și unul în Europa League, împotriva Legiei Varșovia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER