Într-un fotbal românesc falimentar, CS U Craiova se poate mândri cu o performanță deosebită odată cu inaugurarea noului stadion „Ion Oblemenco”.
După ani și ani de războaie, procese și un periplu la Severin, CS U Craiova și-a găsit casa. Noul „Oblemenco”, arena de 60 de milioane de euro, va găzdui meciurile de pe teren propriu ale echipei lui Devis Mangia, iar un astfel de moment nu putea fi marcat de fanii din Bănie decât într-un singur mod: năvală la abonamente!
Potrivit anunțului oficial al conducerii, CS U Craiova a vândut nu mai puțin de 8.000 de abonamente pentru noua arenă, iar cifra pare foarte, foarte mare în condițiile în care Liga 1 duce o lipsă crasă de suporteri. Prin comparație, FCSB nu le-a pus la dispoziție fanilor posibilitatea de a-și achiziționa abonamente, campioana Viitorul a vându doar 1.500, Dinamo 1.000, iar CFR Cluj în jur de 2.000.
Cu 400.000 de euro asigurați doar din vânzarea de abonamente, băieților lui Mangia nu le rămâne decât să se ridice la nivelul suprterilor, iar primul meci oficial pe care-l vor juca pe noul stadion va fi cel cu Juventus București, sâmbătă, în etapa a 18-a a Ligii 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER