Neamțul Lutz Stache nu stă cu mâinile în sân și, după ce duminică s-a întâlnit cu fostul antrenor al Rapidului, Viorel Hizo, astăzi a fost programată o nouă rundă de negocieri cu actualul finanțator al alb-vișiniilor, George Copos. După o discuție de aproximativ trei ore și jumătate, Copos, a părăsit clădirea în care au avut loc discuțiile, nedorind însă să ofere detalii despre cele desfășurate în spatele geamurilor fumurii. După încă treizeci de minute, a ieșit și omul de afaceri german, care, mult mai volubil, și în așteptarea taxiului care să îl ducă la aeroport a declarat:
„S-a mai derulat încă o rundă de negocieri și tot ce pot spune e că lucrurile avansează, dar am stabilit cu domnul Copos, ca pentru bunul mers al negocierilor să nu dezvăluim niciun amănunt”. Întrebat de ce tranzacția pare să se miște destul de greu, Stache a conchis la fel de relaxat: „Că negocierile se mișcă greu e foarte relativ, dar eu pot să vă spun că ne mișcăm repede”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER