Partida dintre cele două pretendente la titlu a creat isterie în Ardeal. Toate biletele s-au vândut în doar nouă ore, performanță care n-a fost atinsă nici măcar la partida cu Chelsea, din 2008.
Clujenii au resimțit aseară atmosfera partidelor din Liga Campionilor. Zona stadionului arăta ca un mușuroi în care se adunau furnici din tot orașul. Nebunia a început de miercuri, când au fost puse în vânzare cele 17.000 de bilete pentru derby-ul cu Steaua. Cozile s-au întins pe sute de metri, iar cei care s-au încăpățânat să fie prezenți la partida de aseară au dat o adevărată luptă cu răbdarea și îmbulzeala pentru a pune mâna pe un tichet. În doar nouă ore nu mai exista niciun bilet. Interesul pentru meciul cu Steaua i-a surprins până și pe oficialii ardelenilor. „La partida cu Chelsea n-am reușit să vindem toate biletele într-o singură zi. Acum s-au epuizat în nouă ore”, a povestit președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, înaintea partidei. AS Roma, ultima recordmenă
Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” nu a mai fost umplut până la epuizare din decembrie 2008, când formația clujeană a întâlnit AS Roma, în ultimul meci din faza grupelor Champions League. De atunci, CFR a jucat pe un stadion ocupat la mai puțin de jumătate din capacitatea maximă, în toate jocurile din campionat, dar și în Europa League.
Steaua, peste Urziceni și Timișoara
Recordul de spectatori la partidele din turul campionatului s-a înregistrat la jocurile cu Unirea Urziceni și Poli Timișoara, când au fost prezenți aproximativ 11.500 de spectatori în tribune. Media de spectatori prezenți în turul campionatului la partidele de acasă ale CFR-ului nu a depășit 6.300 de oameni. Formația patronată de Arpad Paszkany ocupă locul III în actualul campionat la numărul de abonamente vândute, cu 5.000 de abonați. Locul I în această ierarhie îl ocupă Poli Timișoara, care a vândut 9.600 de abonamente pentru partidele din acest campionat
Duel pe teme naționaliste
Gazdele au fost iritate încă de la început de fanii stelei, când aceștia au început să scandeze „România, România”, cu aluzie la faptul că patronul CFR-ului este de etnie maghiară, ca și mulți dintre suporterii echipei din Gruia. Incitările bucureștenilor au primit un răspuns prompt din partea suporterilor clujeni, care au huiduit îndelung. Una peste alta însă, spectacolul a fost total, așa cum stă bine unui derby.
17.830 de spectatori au asistat la partida din tur dintre CFR și Steaua, disputată pe stadionul din Ghencea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER