Stadionul, gata de Ligă!**







Lucrările de la arena timișoreană sunt în mare parte finisate, astfel că Poli este a treia echipă din România, după Steaua București și CFR Cluj, care poate juca pe teren propriu în grupele Ligii Campionilor.

Stadionul „Dan Păltinișanu“ este foarte aproape de a deveni unul de categoria a III-a, prima după categoria „Elite“. La tribuna întâi s-a montat o copertină, astfel că 900 de locuri sunt acum acoperite, în condițiile în care numărul minim este de 750. Masa presei are 150 de locuri, este complet acoperită și a fost mutată în partea superioară a tribunei a II-a. Montarea a încă opt turnicheți (stadionul are acum 40), refacerea spațiului pentru persoane cu dizabilități sau înlocuirea tuturor scaunelor rupte sunt alte modificări importante realizate de Consiliul Județean Timiș. După meciul retur cu Șahtior, între 10 și 13 august, o comisie UEFA va veni pentru a inspecta starea stadionului, moment în care „Dan Păltinișanu“ va putea fi catalogat oficial ca fiind de categoria a III-a.

„Maternitatea are prioritate“

Soluția ideală ar fi fost construirea unei arene noi, așa cum recunoaște și Constantin Ostaficiuc, președintele Consiliului Județean. „Știm că stadionul este vechi, dar situația financiară actuală ne-a determinat să facem aceste schimbări ca să putem juca acasă dacă ajungem în grupe. Construirea unui stadion nu este prioritară. Pentru anul viitor vrem neapărat să refacem maternitatea. Nici măcar dacă ne-ar ajuta o firmă să facem un alt stadion, acum nu ar fi posibil“, a declarat Ostaficiuc.

 













 

475 de mii de euro a alocat Consiliul Județean Timiș pentru modernizarea stadionului

 




2200 de euro pentru fiecare loc ar costa construirea unui stadion nou la


Publicat: 28 07. 2009, 15:51
Actualizat: 28 07. 2009, 15:56