Stadionul „Ion Oblemenco” găzduieşte două meciuri în timp ce se desfăşoară „Maratonul de vaccinare”. Îndemnul jucătorilor de la Universitatea Craiova

Stadionul „Ion Oblemenco” găzduieşte două meciuri în timp ce se desfăşoară „Maratonul de vaccinare”. Îndemnul jucătorilor de la Universitatea Craiova
  • Publicat:

Săptămâna viitoare, pe arena „Ion Oblemenco” din Bănie sunt programate două meciuri, derby-ul de play-off dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj, sâmbătă, 15 mai, de la ora 21.30, şi partida din play-off-ul eşalonului secund, dintre FC U Craiova şi Csikszereda Miercurea Ciuc, care va avea loc joi, 13 mai, de la ora 17.30.

Cele două partide se dispută în timp ce pe stadion va fi în plină desfăşurare „Maratonul de vaccinare”, în care locuitorii judeţului Dolj sunt invitaţi să se vaccineze fără programare, având asupra lor doar cartea de identitate.

Vaccinarea în masă ar putea readuce şi fanii în tribune, iar atacantul Universităţii Craiova, Alexandru Tudorie, i-a îndemnat pe doljeni să vină să se vaccineze, transmiţând un mesaj pa pagina de facebook a Instituției Prefectului din județul Dolj: „Din 10 mai vă așteptăm pe toți la stadion să ne vaccinăm. Craiova învinge pandemia!” a fost mesajul lui Tudorie.

Stadionul „Ion Oblemenco” găzduieşte două meciuri în timp ce se desfăşoară „Maratonul de vaccinare”

„Sportivii resimt şi ei lipsa fanilor din tribune şi doresc să se bucure de suportul acestora în timpul competiţiilor. Alexandru Tudorie, jucătorul de la Universitatea Craiova, se alătură şi el maratonului „IA-ŢI REVANŞA! VACCINEAZĂ-TE!”, care se va desfăşura în perioada 10 – 17 mai 2021, pe Stadionul “Ion Oblemenco”. Doljenii sunt invitaţi să se vaccineze, 24 din 24 ore, începând cu 10 mai 2021, având la ei DOAR cartea de identitate, la centrul special ce urmează a fi deschis în incinta Stadionului “Ion Oblemenco”.

Timp de opt zile, până pe 17 mai 2021, inclusiv, toţi locuitorii judeţului Dolj şi nu numai sunt aşteptaţi să se vaccineze cu #dozadelibertate de la Pfizer/BioNTech la cele 10 fluxuri noi înfiinţate. Campania “Ia-ţi revanşa! Vaccinează-te!” este un parteneriat între Instituţia Prefectului – Judeţul Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Judeţean Dolj, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, Universitatea din Craiova, Societatea Naţională de Medicină de Familie şi Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV)” este mesajul postat pe pagina de facebook a Instituţiei Prefectului Dolj.

Afișul campaniei de vaccinare ce se va desfășura pe Stadionul „Ion Oblemenco”
Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×