Prețul mare al biletelor, eșecul din Europa, condițiile oferite, managementul din ultimii ani sunt motivele enumerate de fani când sunt întrebați de ce uită unde se află stadionul. La derby-ul cu Rapid au fost până în 7.000 de oameni.
La ultimul titlu cucerit de „câini”, echipa antrenată atunci de Mircea Rednic a reușit să strângă o medie stagională de 6.294 de spectatori. Din acel moment și până duminica trecută, atunci când stadionul a fost mai mult gol la derby-ul cu Rapid, media aproape s-a înjumătățit. În momentul în care sunt întrebați de ce au uitat drumul spre stadion, fanii au mai multe explicații. De la managmentul prost al conducerii, la condițiile oferite de arena din „Ștefan cel Mare” și chiar la prețul exagerat al biletelor în cazul ultimului meci, toate sunt motive. Așa s-a ajuns ca sezonul trecut media să fie de doar 3.441 de spectatori, iar în 2009-2010 să se bată orice record negativ, 3.176. Cu Vorskla a fost plin
Anul acesta, dinamoviștii au avut și un meci la care au arătat că încă există. A fost vorba de partida retur din play-off-ul Europa League, cu Vorskla Poltava. Atunci, după ce toată săptămâna se lansaseră apeluri la unitate, s-a jucat cu casa închisă, iar pe stadion au fost mai mult de 13.000 de fani.
„Fanii să vină pe stadion. Să înjure conducerea, să mă înjure pe mine, dar să vină!”, Cristi Borcea- președinte executiv Dinamo
Media spectatorilor în ultimii ani: 2006-2007 6.294 2007-2008 4.588 2008-2009 5.853 2009-2010 3.176 2010-2011 3.441
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER