Stadionul unei echipe din Liga 1 va fi modernizat. Autoritățile locale nu s-au decis încă asupra perioadei în care vor face lucrările: „Ar trebui să joace în altă parte”

Stadionul unei echipe din Liga 1 va fi modernizat. Autoritățile locale nu s-au decis încă asupra perioadei în care vor face lucrările:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Botoșănenii au acceptat să o primească pe stadionul Municipal pe Poli Iași, pentru a-și desfășura meciurile de pe teren propriu din Liga 1 în următoarea perioadă, după ce la arena „Emil Alexandrescu” au început lucrările de refacere a gazonului. Însă nici stadionul din Botoșani nu este lipsit de probleme.

Autoritățile locale iau în calcul înlocuirea gazonului, efectuarea unor lucrări la sistemul de drenaj și a instalației de încălzire. Deocamdată, nu s-a decis dacă investiția va fi realizată în 2020 sau 2021. Depinde atât de situația financiară a primăriei, cât și de FC Botoșani, care ar trebui să joace câteva meciuri la Iași sau pe un alt stadion, așa cum face acum Poli Iași.

„Terenul stadionului Municipal l-am făcut în 2007-2008. Avem 11 ani de când folosim acest gazon. Au fost destul de mulți care ne-au spus să renunțăm la compania care s-a ocupat de întreținerea gazonului, că este prea scumpă. În timp, s-a văzut că au făcut lucrări de calitate și că a rezistat acest gazon. Cei de la firma care se ocupă de întreținerea gazonului, ne-au recomandat să revenim cu niște lucrări suplimentare. Aceste lucrări pleacă de la 70.000 de euro și pot ajunge la 200.000 de euro. Înseamnă înlocuirea suprafeței, refacerea drenurilor, să repunem instalația de încălzire. Aceste lucrări ar trebui începute în iunie, iar echipa ar trebui să joace câteva meciuri în altă parte”, a precizat Eugen Țurcanu, directorul DSPSA, cel care se ocupă de administrarea stadionului din Botoșani.

Pe lângă fotbal, pe stadionul Municipal au fost organizate în trecut și meciuri de rugby.

În următoarea perioadă, FC Botoșani și Poli Iași își vor desfășura amândouă meciurile de pe teren propriu din Liga 1 pe arena din Botoșani. Ieșenii vor fi gazdă pe Municipal în partidele cu FC Hermannstadt, Sepsi, FC Botoșani și CFR Cluj.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×