Oțelul este noua campioană a României, după ce TAS a decis să nu fie programt meciul cu Pandurii. Marius Stan, președintele celor de la Oțelul Galați, spune că nu avea nicio emoție și susține că partida cu Astra va fi numai bună pentru verificarea unor jucători care au evoluat mai puțin
„N-am avut nicio emoție, aceasta era decizia normală. Suntem campioni! Mai avem un amical cu Astra, sâmbătă, dar poate jucăm un amical și cu Pandurii, miercuri. Am glumit, putem petrece, de aceea ne-am și pregătit”, a declarat Marius Stan pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER