Antrenorul Stelei, Ilie Stan, se declară mulțumit de ceea ce a obținut echipa sa în perioada de pregătiri și spune de acum rezultatul dublei cu Twente depinde doar de inspirația pe care o va avea în alegerea primului 11. Tehnicianul a lăsat de înțeles că până la primul meci cu olandezii ar putea conta și pe Iasmin Latovlevici.
„Per total, a fost o perioadă bună, cu realizări în perspectiva meciului cu olandezii. Sunt mulțumit de ceea ce am obținut până acum, mai ales în plan fizic. Sunt multe lucruri de pus la punct în continuare. Greul de abia acum începe, vom reveni în frigul de la București și vom căuta un loc unde să ne antrenăm, mâine va pleca cineva înainte să găsească un loc. Vremea ne dă planurile peste cap, dar sperăm să găsim o soluție până la urmă.
Mai avem 7 zile până la jocul cu Twente și voi vedea cine va juca pe banda stângă a apărării. Latovlevici este recuperat în proporție de 70 la sută, mai vedem. Am discutat cu jucătorii despre meciul cu Twente, le-am spus că trebuie să-i facem fericiți pe oamenii care vor veni la stadion. Totul depinde acum de inspirația mea și a colegilor mei, sper să alegem cel mai bun 11, pentru că este o dublă foarte importantă pentru noi”, a spus Ilie Stan la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER