Stan: **”Nu mi-a fost teamă nici la 2-0 pentru ‘U’! Simțeam că echipa poate reveni”
Tehnicianul formației Victoria Brănești, Ilie Stan, a declarat,
luni, după meciul câștigat cu Universitatea Cluj, scor 3-2, că își
felicită jucătorii pentru că au reușit să întoarcă rezultatul și
pentru că au dat dovadă de determinare, însă ei nu trebuie „să facă
nuntă”.
„Dacă acum trei săptămâni, după meciul de Cupă, i-am certat
pe jucători, acum vreau să-i felicit, pentru că au revenit de la
0-2 și au adus trei puncte care contează enorm de mult în viitorul
nostru. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea
și poate fi unul dintre cele mai frumoase momente din carieră.
Atâta timp cât joci cu echipele care au un alt obiectiv, de multe
ori un rezultat cu formații cum e ‘U’ Cluj îți aduce șase puncte,
nu trei. Vreau să-i felicit pe băieți pentru determinare, dar le
transmit să nu facă nuntă. Ne așteaptă un meci cu Brașovul, o altă
echipă care se va bate pentru retrogradare. Am făcut și greșeli
multe. S-a întâmplat cum s-a întâmplat cu Sportul, simțeam că
echipa are potențial să revină, nu mi-a fost teamă nici la 2-0
pentru ‘U'”, a declarat Ilie Stan.
Ilie Stan a apreciat că jucătorii săi trebuie să înțeleagă că
antrenorul este cel care decide. „Cu Negru nu m-am certat,
dar jucătorii trebuie să înțeleagă că antrenorul e cel care decide.
Am făcut o selecție corectă, cu jucători care vor să joace fotbal.
Dacă mă schimb, unii dintre ei, mă refer aici și la cei despre care
ziceați voi s-ar putea să plece în iarnă. Am introdus doi jucători
de atac, pentru că și ei pe fază defensivă au probleme. Am câștigat
meciul la capitolul concentrare. În fotbal cel mai urât scor este
2-0, nu vreau să se interpreteze că mă iau de Pană, e colegul
meu”, a menționat Ilie Stan.
Formația Victoria Brănești a învins, luni, cu scorul de 3-2 (1-2),
echipa Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Alba Iulia, în
cadrul etapei a XI-a a Ligii I.
Sursa: Mediafax