Stanca, sedus și abandonat!** Portarul, tratat ca un „paria” în vestiar! Doar doi jucători l-au îmbărbătat

*Mihai Costea și Lucasz Szukala au fost singurii fotbaliști ai Stelei care l-au îmbărbătat pe Stanca pe teren, la finalul meciului
*Gigi Becali a spus, ieri, că Stanca l-a avut pe diavol în el

Postul de portar distruge fotbaliști. Nu în general, doar la Steaua, club care a obișnuit ca în ultimii ani să crucifice goalkeeperii care greșesc. Este și situația cuplului actual de portari, format din Tătărușanu și Stanca. Primul a fost scos din poartă după greșeala decisivă din turul cu Spartak Trnava (0-1). Al doilea pare să-și fi încheiat interimatul după ce luni seară, la Vaslui, a greșit grav la două din cele trei goluri cu care elevii lui Marius Șumudică au stopat visul de invincibilitate pe care deja îl imaginau suporterii Stelei. Gigi Becali l-a desființat ieri pe portar. „Dacă îți ia Satana mințile poți să te arunci cum s-a aruncat Stanca la corner. Acum am văzut și eu reluarea. El s-a aruncat undeva, nu s-a aruncat la minge. El s-a aruncat așa în aer, de nebun”, a spus finanțatorul.

Ce a fost în vestiarul Stelei

Dărâmat după fluierul de final al arbitrului italian, Stanca nu a primit suport moral din partea celor de la Steaua decât în fața fanilor. El a parcurs drumul de la poarta sa până în fața galeriei Stelei în câteva minute bune. Portarul a mers cu capul plecat, asumându-și greșelile grave. Imediat ce l-a reperat, managerul de la Steaua s-a dus la fotbalist și l-a luat în brațe în fața galeriei, la momentul salutului. Dintre fotbaliști, doar rezervele Szukala și Costea s-au gândit să îl îmbărbăteze pe cel care greșise la golurile vasluienilor. Totul, la fel, în fața fanilor.

În ciuda impresiei că grupul nu va lăsa pe umerii lui Stanca responsabilitatea înfrângerii, imaginea a fost spulberată la vestiare. Acolo, Stanca a continuat să își reproșeze greșelile, în timp ce căpitanul Bourceanu analiza, alături de Chipciu, fazele grele ale partidei. Dărâmat, Stanca s-a dus la dușuri, apoi a ieșit singur către autocar, refuzând orice comentariu în fața presei. În tot acest timp, managerul își aranja tacticos hainele de prezentare pe un umeraș, ignorându-l pe portarul care stătea la nici doi metri în fața lui cu fața în pumni.

Reghe a aruncat-o tot pe Stanca

„Greșeala lui Stanca ne-a costat, i-a readus pe vasluieni în joc, au înviat atunci”, și-a încheiat Reghecampf discursul la conferința de presă. Mai mult ca sigur, Tătărușanu va intra joi, în returul cu Ekranas. Altul la rând, într-un malaxor care va fi oprit numai când unul dintre cei tocați va pica lat sau va pleca de la clubul la care vinovați sunt toți, în afară de cei care conduc.


Pe Stanca l-a luat dracul și l-a ținut dracul. I-a zis dracul, du-te, aruncă-te aiurea de nebun
Gigi Becali, finanțator Steaua

A doua oară i-a zis dracul gândește la nu știu ce păsărici și lasă mingea să treacă. Și nici nu s-a aruncat cu mâinile în față, s-a aruncat așa, de nebun, așa, într-o parte
Gigi Becali, finanțator Steaua

O să intre Tătăru­­șanu! Așa ne trebuie dacă ne facem ambiția cu Tătăru­șanu, uite ce pățim
Gigi Becali, finanțator Steaua


Publicat: 29 08. 2012, 11:28
Actualizat: 29 08. 2012, 11:33