Stăncioiu riscă trei ani de închisoare! S-a crezut în Vestul Sălbatic și a tras cu pușca de Înviere
Portarul de rezervă de la CFR a tras cu pușca de vânătoare în curtea casei în prima zi de Paște, iar acum riscă să stea trei ani la închisoare
Vestul Sălbatic s-a mutat în prima zi de Paște la Cluj. Portarul lui CFR, Eduard Stăncioiu (31 de ani), a tras mai multe focuri de armă în curtea casei sale, motiv pentru care un vecin a chemat poliția. Fotbalistul e pasibil de închisoare!
Duminică, 15 aprilie, în prima zi de Paște, Eduard Stăncioiu și-a arătat „mușchii” în fața unor prieteni trăgând câteva focuri de armă în curtea casei sale din Cluj. Un vecin nu a fost impresionat și a sunat la Poliție, iar un echipaj a bătut la poarta fostului internațional în doar câteva minute. Stăncioiu a fost invitat la secție să dea declarații, fiind învinuit că a folosit pușca de vânătoare pentru care are permis port-armă în afara zonei pentru care e autorizat. Portarul avea voie să folosească arma numai în zone special amenajate sau în poligon, pentru antrenament.
Poliția confirmă incidentul. „Se efectuază cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de armă letală fără drept, potrivit Legii 295 din 2004. Poliția a fost sesizată telefonic că un bărbat a tras în curtea unui imobil”, a spus Anca Sidonia Purdea, purtătorul de cuvând al IPJ Cluj. Potrivit legii, Stăncioiu riscă închisoare de la 1 la 3 ani, dar va scăpa cel mai probabil numai cu o amendă și riscă să îi fie suspendat pentru moment permisul de port-armă.
Andone a vrut să-l scoată din lot!
Necazurile puteau să continue pentru Stăncioiu. În urma incidentului, Ioan Andone se gândea să îl lase în afara lotului pentru meciul cu Chiajna. Norocul portarului a fost însă că Mihai Mincă, al treilea portar al lui CFR, nu e refăcut încă după o accidentare, astfel că Stăncioiu va sta pe bancă duminică seara. În ceea ce-i privește, șefii lui CFR au evitat să discute pe marginea faptelor comise de Stăncioiu. „Nu vreau să comentez nimic despre acest incident”, a fost singura reacție de ieri a portarului clujean.
Ionuț Popa are și el pistol!
Portarul CFR-ului nu e singura persoană din fotbalul românesc care deține permis de port-armă. Actualul antrenor al lui CSMS Iași, Ionuț Popa, și-a cumpărat pistol în martie 2009, după ce un huligan l-a amenințat la Buzău cu moartea, la un meci dintre formația locală și Iași. Un fost jucător al CFR-ului, Adrian Anca, deține de asemenea permis pentru armă de vânătoare.
„Am crezut că sunt gloanțe oarbe”
Portarul CFR-ului a vorbit după antrenamentul de aseară despre incidentul în care a fost în prim-plan. „Îmi pregăteam arma să merg la vânătoare, e italienească și veche. Procedura e să trag două gloanțe oarbe înainte, pentru a o curăța. Din păcate, gloanțele semănau cu cele adevărate, am tras în jos de pe balcon și s-a auzit un zgomot puternic”, a spus Stăncioiu.
Am vorbit cu Stăncioiu, mi-a spus că a tras în curtea lui. E o prostie și el știe că a făcut o prostie, legea e lege și trebuie respectată. Nu îl vom amenda
Ioan Andone, antrenor CFR Cluj