Pus pe liber acum o săptămână de CFR Cluj, portarul Edi Stăncioiu a intrat în vizorul nou promovatei FCM Tîrgu Mureș. Astfel, Neluțu Sabău și ceilalți oficiali ai „portocaliilor” i-au contactat pe cei ai CFR-ului și au obținut acordul lor pentru a negocia cu portarul campioanei.
Edi e tentat de o plecare la Tîrgu Mureș pentru că acolo ar avea șanse să joace deși de el s-a mai interesat până acum Iraklis Salonic și Astra Ploiești. Cel mai probabil, mâine, părțile vor ajunge la un acord, șefii de la FCM așteptând ca jucătorul să li se alăture în cantonamentul din Antalya. „E mai bine pentru Edi să plece undeva unde ar avea șanse să joace. Decizia renunțării la el s-a datorat analizei antrenorului nostru nou cu portarii (n.a Spinosa)”, a spus Arpad Paszkany, patron CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER