Stanciu a văzut blat la meciul Vasluiului cu Victoria:** „La Chiajna a fost un meci amical!”
Team managerul Politehnicii Timișoara, Daniel Stanciu,
suspectează că jucătorii Victorie Brănești s-ar fi dat la o parte
în partea a doua a meciului cu FC Vaslui:
„Jucătorii de la Brănești vor retrograda la finalul acestui
sezon, mulți vor rămâne liberi de contract, dar cred că le va fi
foarte greu să își mai găsească angajamente după astfel de meciuri
precum cel de azi. Domnul Porumboiu ar trebui să se uite la cum a
jucat Brăneștiul înainte să vorbească despre alții. Este frustrant
să vezi cum alții își dau viața cu noi și o lasă mai moale cu alte
formații. Faptul că nu s-a acordat niciun cartonaș galben timp de
90 de minute îmi întărește ideea că la Chiajna s-a disputat un meci
amical”, a spus Daniel Stanciu la Sport.ro.