Stanciu, instalat la Timișoara

Curtat de Marian Iancu încă de la sfârșitul anului trecut, impresarul Daniel Stanciu a acceptat ieri propunerea patronului de pe Bega și a preluat mandatul de manager sportiv al echipei. Acesta și-a întrerupt activitatea de agent de jucători și de astăzi va fi omul care va asigura legătura între echipă și conducerea administrativă. Înregimentarea sa la Poli a venit în urma dorinței lui Marian Iancu de a se degreva de sarcinile pe care petrolistul le avea din punct de vedere sportiv la echipă, cum ar fi coordonarea transferurilor. „Am acceptat să vin la Timișoara pentru că m-a tentat această funcție, este o provocare nouă. Rolul meu este în administrarea valorilor echipei de fotbal", a precizat Daniel Stanciu.

Curtat de Marian Iancu încă de la sfârșitul anului
trecut, impresarul Daniel Stanciu a acceptat ieri propunerea
patronului de pe Bega și a preluat mandatul de manager sportiv al
echipei.

Acesta și-a întrerupt activitatea de agent de jucători și de
astăzi va fi omul care va asigura legătura între echipă și
conducerea administrativă. Înregimentarea sa la Poli a venit în
urma dorinței lui Marian Iancu de a se degreva de sarcinile pe care
petrolistul le avea din punct de vedere sportiv la echipă, cum ar
fi coordonarea transferurilor. „Am acceptat să vin la Timișoara
pentru că m-a tentat această funcție, este o provocare nouă. Rolul
meu este în administrarea valorilor echipei de fotbal”, a precizat
Daniel Stanciu.

De altfel, el a avut mai multe discuții în Antalya cu șefii de
la Poli pentru a se lămuri rolul fiecăruia pentru viitorul
clubului, discuții în care Daniel Stanciu și-a și prezentat câteva
idei de manageriat pe care le-a văzut la unul din cluburile din
vestul Europei. „Am un model de organizare pe care îl admir foarte
mult, este vorba de Sevilla, acolo unde am fost și chiar mi-am luat
și notițe. O echipă care creaște jucători”, a mai spus noul manager
sportiv al bănățenilor.

„Marian Iancu mi-a arătat încredere încă de la început și
asta a contat, am avut multe discuții cu el, în Antalya am vorbit
clar fiecare ce are de făcut”

Daniel Stanciu, manager sportiv Poli
Timișoara

REUNIRE / Primul antrenament în
efectiv redus

Fotbaliștii de la Poli Timișoara au efectuat ieri dimineață
primul antrenament al săptămânii, care a constat însă doar în
alergări. Au lipsit, din diferite motive, opt jucători: Bourceanu
(și-a botezat fiica în weekend), Dede (probleme cu viza de
România), Taborda (învoit din motive personale), Mansour, Nibombe
(au probleme la tendoane, motiv pentru care au evitat alergările pe
terenul sintetic), Tiago Costa, Cisovsky, Maxim (aflați încă în
perioada de recuperare) și Contra (a ajuns în România abia
după-amiază). În afară de Taborda și Dede, toți s-au prezentat la
al doilea antrenament, de la sala de forță.

OPINIE / Bourceanu vrea amânarea,
Goga nu vrea

Atacantul grupării de pe Bega nu își dorește o amânare a
startului returului. „Bistrița are un teren bun și cred că nu vor
fi probleme la ei, nu ar trebui să amânăm meciul”, a declarat ieri
Dorin Goga. Pe de altă parte, mijlocașul Alex Bourceanu l-a
contrazis pe colegul său: „Am fi preferat să se amâne returul. Nu
suntem chiar la forma maximă”.

REACȚIE / „Aș vrea să uit
repede
Antalya

Căpitanul lui Poli, Dan Alexa, a caracterizat ieri, la primul
antrenament în Timișoara, stagiul de pregătire centralizată recent
încheiat: „În Antalya a fost o perioadă pe care aș vrea să o uit
cât mai repede, a fost o încărcătură fizică mare. În amicale, e
important să corectezi greșelile. Sunt importante și rezultatele,
dar în meciurile oficiale va fi cu totul și cu totul altă
motivație”, a spus „Chirurgul”.

Publicat: 16 02. 2010, 13:47
Actualizat: 16 02. 2010, 13:48