Stanciu își „explică” eurogolul cu Ceahlăul: „Mi-au spus colegii să șutez mai mult!” Ce așteaptă de la dubla cu Astra
Steaua câștigă după patru meciuri fără victorie și revine la șase puncte în spatele Astrei. Stanciu a fost unul dintre cei mai bnuni jucători de pe teren și a reușit un eurogol. Stanciu a declarat după că cei din vestiar i-au cerut să șuteze mai mult la poartă.
„A fost un șut frumos, colegii îmi spuneau înaintea meciului să șutez mai mult. Știam că ne așteaptă un meci foarte greu, trebuia să câștigăm pentru moralul nostru, acum ne gândim doar la meciul următor. Cred că vor fi două meciuri foarte importante cu Astra, nu pot să spun că sunt decisive, dar ne vom concentra sută la sută și sperăm să câștigăm. Astra este echipă bună”, a declarat Stanciu la Dolce Sport.
Steaua a învins sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci din etapa a XVIII-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Ad. Popa ‘9 și Stanciu ’44.
Ceahlăul Piatra Neamț: Jovici – Dumitraș (Popadiuc ’46), Marc, Cânu, Rusu – Achim (Onciu ’65), Stana – Chitoșcă (Lucas Garcia ’65), Golubovici, Gheorghiu – Constantinescu. Antrenor: Vasile Miriuță.
Steaua: Tătărușanu – Râpă (Prepeliță ’46), Gardoș, Szukala, Latovlevici – Pintilii (Varela ’67), Bourceanu – Adi Popa, Stanciu (Chipciu ’77), Tănase – Piovaccari. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.
Cartonașe galbene: Marc ’15, Rusu ’18, Gheorghiu ’35 / Râpă ’36
Arbitri: Cristian Balaj (central) – Octavian Șovre, Marius Nicoară (asistenți) – Florin Mazilu (rezervă)
Observatori: Adrian Ionescu, Sorin Boca.