„Stanciu nu poate fi titular la Steaua! E o diferență mare între el și Chipciu!”** Cum e caracterizat ultimul transfer făcut de Becali:

Marius Șumudică este de părere că Nicolae Stanciu nu se va putea impune imediat în primul „11” al Stelei, mijlocașul de 19 ani nefiind încă suficient de „copt” pentru a juca la un nivel atât de ridicat.

Tehnicianul care antrenează în prezent în Emiratele Arabe, la Ah-Shaab, a lucrat cu Stanciu la FC Vaslui și spune că acesta e o fire introvertită și va avea nevoie de o perioadă de adaptare.

 „E un jucător bun, dar în opinia mea imatur în momentul de față, iar la ce a arătat Steaua până acum nu cred că poate fi titular. Ca să fac o paralelă, când m-a întrebat presa de Chipciu, pe care l-am avut la Brașov și care mergea tot la Steaua, este o diferență mare.

Stanciu e un jucător închis, nu prea vorbește, pe când Chipciu are, cu ghilimelele de rigoare, o nesimțire fotbalistică ieșită din comun. Sper să mă înșel la Stanciu, dar eu cred că nu este suficient de matur pentru a juca la o echipă cu presiune cum este Steaua.

Are momente când face un meci extraordinar și momente când nu se poate impune, pe când Chipciu trăgea echipa după el la Brașov. Nu spun că nu va ajunge un jucător foarte bun, dar am văzut meciurile amicale ale naționalei de tineret cu Anglia și Franța. Nu era nici o diferență între el, purtătorul tricoului cu nr 10, căpitanul echipei, și ceilalți.

Nu poate face diferența la Steaua, dar poate crește. Este un jucător căruia nu trebuie să-i dai prea multe sarcini defensive, este un playmaker„, a spus Marius Șumudică la Dolce Sport.

Publicat: 28 03. 2013, 14:57
Actualizat: 28 03. 2013, 15:01