Costel Pantilimon nu va pleca de la Poli Timișoara pe o sumă mai mică de trei milioane de euro. Sau cel puțin aceasta este suma pe care oficialii bănățeni au fixat-o pentru transferul portarului.
Manager sportiv al echipei de pe Bega, Daniel Stanciu, a spus că momentan nu există nicio ofertă concretă pentru jucător, dar că se așteaptă deschiderea ferestrei de transferuri din ianuarie.
„Noi dorim să luăm pe Pantilimon o sumă undeva la trei milioane de euro, cam asta e suma la care l-am evaluat noi, dar momentan nu există oferte concrete. Așteptăm să se deschidă fereastra de transferuri din ianuarie”, a spus Stanciu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER