Stancu: „Rapidul nu e favorită cu noi! Vreau să-i batem!”

Sorin Boca a precizat că Poli va da totul în acest meci pentru a obține cele trei puncte: „Orice echipă își dorește o victorie cu Rapidul, noi ne vom juca șansa până la capăt”. Jucătorii ieșeni vor intra în vacanță imediat după jocul cu Rapid, urmând să revină la pregătire pe 12 ianuarie 2009.

Ionuț Stancu are trei dorințe: Poli Iași să scape de retrogradare, „U“ Craiova să evolueze în cupele europene și Rapidul să ia campionatul.

Ionuț, ești deja în vacanță?
Nu, am rămas la antrenamente și în această săptămână, chiar dacă nu voi juca împotriva
Rapidului, sâmbătă. Probabil vom intra în vacanță săptămâna viitoare.

Cu cine ții sâmbătă?

Îmi este foarte greu să vorbesc despre acest meci, pentru că eu apăr culorile Politehnicii Iași acum, dar la Rapid am trăit una dintre cele mai frumoase perioade ale carierei mele de fotbalist, iar în acte sunt al Rapidului.
Mi-aș dori să câștige Poli Iași, dar cred eu că și un punct ar fi bun.

Ai inima împărțită?
Se poate spune și așa. Este un meci special. Vreau să luăm toate punctele, iar prietenilor mei de la Rapid le doresc baftă multă în continuare.

Crezi că Poli este capabilă să învingă Rapidul?

De ce nu? Nu cred că este o favorită certă la victorie, pentru că și Rapidul traversează o perioadă mai puțin fastă. Orice echipă are șanse să câștige. Ar fi extraordinar să luăm trei puncte și să ieșim din zona retrogradării pentru prima dată în acest tur.

Ce șanse are Poli să se salveze de la retrogradare?
Șansele sunt mari. Din câte am auzit, și în sezonul trecut echipa a avut un tur mai slab și s-a salvat în retur.

Totuși, jocul suferă…

Poate că așa este, dar avem în față un retur și echipa își poate reveni atât ca joc, cât și din punctul de vedere al rezultatelor. Important este să fim la finalul campionatului peste linia retrogradării, nu acum.

Ai mai ținut legătura cu foștii tăi colegi de la Rapid?

Da, vorbesc des la telefon cu prietenii mei Grigore și Maftei, țin legătura cu românii din Giulești. Este și normal, pentru că am avut o perioadă frumoasă împreună.

Îi vei vizita la hotel înainte de meci?
Nu cred că e nevoie să merg la hotel. Ne-am văzut ultima dată când am fost în București și cred că ne putem vedea la o cafea, după terminarea turului.

Ce le transmiți înainte de meciul direct?
Mult succes în campionat, dar după jocul de la Iași.

 

Copos este „cheia“

În anii trecuți te băteai la titlu cu Rapid, acum ești la retrogradare cu Poli...
Trăiesc o experiență inedită aici la Iași. Este o perioadă care sper să mă călească, să mă schimbe pentru viitor.

Mai are Rapid șanse la un loc de Liga Campionilor?
Da, campionatul se joacă. Rapidul s-a bătut în fiecare an pentru titlu și așa va fi și acum. Eu cred că Rapid are șanse la locul 2 și chiar la titlu, chiar dacă a avut un tur mai slab.

Cine crezi că va lua titlul?
Aș vrea ca Rapidul să fie campioană, Poli Iași să se salveze de la retrogradare, iar Craiova, o altă echipă de suflet a mea, să joace în cupele europene.

Burdujan spunea că românii sunt marginalizați la Rapid. Ești de acord?
Nu știu dacă sunt marginalizați, dar e greu pentru români să stea în umbra străinilor. Nu cred că antrenorul Peseiro face acest lucru intenționat, pentru că dacă ar fi așa ar avea toată lumea de suferit, nu doar jucătorii, ci și antrenorii și conducerea.

Crezi că va fi liniște la Rapid în viitor?

Dacă domnul Copos vrea să fie liniște, va fi. Dacă nu, se va întâmpla din nou la fel ca săptămânile trecute. Cert este că niciodată la Rapid nu a fost un climat bun. Aproape întotdeauna a fost la fel, incertitudine și o atmosferă încordată. Și e păcat, pentru că dacă ar fi liniște ar apărea și rezultate mai bune.

 

”Mi-aș dori să câștigăm acest meci, dar cred eu că și un punct ar fi bun pentru Poli”, Ionuț Stancu, fundaș Poli Iași

Publicat: 29 11. 2008, 08:39
Actualizat: 29 11. 2008, 12:25