Start „ardelenesc”: ASA – „U” Cluj 0-0 la debutul în noul sezon de Liga 1. Vedetele gazdelor, Zicu și Goga, au intrat în repriza secundă și au dezamăgit

– Pe un teren mocirlos, ASA Tg. Mureș și Universitatea Cluj s-au zbătut în zadar să marcheze sâmbătă. Scor final, ASA-„U” 0-0
– Vedetele Goga și Zicu au fost rezerve la ASA și au intrat în partea a doua, fără a impresiona cu ceva

Toată lumea era curioasă să vadă ASA, „campioana transferurilor”, la lucru în Liga 1. ASA a luat 17 jucători noi într-o vară a schimbărilor la Mureș, pentru o nou-promovată care nu mai fusese în Liga 1, sub această denumire, din 1992. Falub nu și-a scos însă vedetele la rampă de la începutul meciului, așa cum sperau suporterii care au înfruntat ploaia torențială ca să-i vadă pe Zicu și Goga. Cei doi, alături de Bumba și Sălăgeanu, au fost ținuți pe bancă, în timp ce Gabi Mureșan și Marius Constantin n-au putut fi incluși în lot din pricina problemelor cu legitimarea. Astfel că doar Velayos, Szekely și Henrique au fost titulari dintre vedetele venite în această vară la Mureș. Mihai Teja, în schimb, nu a avut atâtea bătăi de cap cu primul „11” și l-a introdus doar pe Jula în locul lui Lemnaru, plecat la Steaua, față de formația care învingea Petrolul în Cupa Ligii.
Mureșenii au început avântat aseară, dar clujenii au pus stăpânire pe meci după 20 de minute. Boutadjine a încercat să marcheze din toate pozițiile, dar nu i-a ieșit nici unul dintre șuturile din afara careului (22, 26, 29), iar finalul de repriză i-a aparținut tot ASA-ului. Henrique nu și-a putut cadra lovitura de cap (35), pentru ca Szekely să tragă peste poartă dintr-o poziție ideală (43).

Goga și Zicu, după pauză

La pauză a intrat Dorin Goga, iar acesta s-a făcut remarcat imediat, cu o „foarfecă” ce s-a dus aproape de poarta lui Veselovsky (46). A fost însă singura ocazie a lui Goga și cea mai mare a ASA-ului, pentru că Universitatea a părut mai matură și mai bine organizată pe finalul jocului. Clujenii i-au simțit însă lipsa lui Lemnaru, Jula fiind aproape inexistent la finalizare. Viveiros (55) și Boutadjine (56) nu l-au putut învinge pe Stăncioiu., iar în ultimele 10 minute a intrat și Ianis Zicu la ASA. A fost primit cu aplauze, dar n-a reușit nici el nimic notabil. Sauvadet putea schimba soarta jocului pentru Universitatea, însă mai întâi l-a țintit pe Stăncioiu din 16 metri (82), pentru ca apoi să tragă în plasa laterală (86), la cele mai mari ocazii ale clujenilor. Pe final, N’Doye putea marca, dar lovitura s-a de cap s-a lovit de Zicu (90), iar ASA și „U” Cluj încep „ardelenește” campionatul, cu un egal ce a părut că n-a supărat pe nimeni, la final.

URMĂ‚REȘTE CELE MAI IMPORTANTE EVENIMENTE ALE MECIULUI


UPDATE Min. 46: Dorin Goga, intrat după pauză în locul lui Szekely, reia din „foarfecă” pe lângă poartă, după o centrare de pe dreapta.


UPDATE Min. 26: Boutadjine preia o minge la peste 25 de metri de poartă, șutează la colțul scurt, dar Stăncioiu respinge în corner.


UPDATE Problemele au fost remediate, iar meciul poate fi urmărit în direct la Look Plus.


UPDATE Cei de la Look Plus nu au început încă transmisia de la stadion. În minutul 8, scorul este 0-0. Din studio se motivează că „vremea e nefavorabilă”.


Adrian Falub, tehnicianul formației din Târgu-Mureș, are la dispoziție un lot ce conține nume cu rezonanță în prima ligă precum Ianis Zicu, Laszlo Sepsi, Eduard Stăncioiu, Marius Constantin și Ousmane N”Doye. În pofida faptului că este nou-promovată pe prima scenă a fotbalului românesc, ASA dispune de jucători ce au câștigat cupe și campionate la formații precum CFR, Dinamo sau Rapid.

De cealaltă parte, Mihai Teja, antrenorul  „studenților”, l-a pierdut pe Valentin Lemnaru, golgheterul echipei. Acesta s-a transferat la Steaua, iar clujenii au rămas fără cel care a marcat 13 goluri în ediția trecută de campionat. În primul meci al sezonului, Universitatea a eliminat Petrolul din „optimile” Cupei Ligii Adeplast, în urma unei victorii cu 1-0. Formația care își dispută meciurile de acasă pe „Cluj Arena” este una dintre cele patru echipe ale Ligii 1 care se află în insolvență, alături de Rapid, Oțelul și Dinamo.

ECHIPELE DE START

ASA Târgu Mureș: Stăncioiu – Velayos, Balaur, Bejan, Sepsi – N’Doye, Gorobsov – Szekely, Voiculeț, Hora – Henrique
Rezerve: Botoșer – Bumba, Zicu, Amauri, Goga, Sălăgeanu, Feussi

„U” Cluj: Veselovsky – P. Jovanovic, I. Neag, Ninu, Mușat – Bucșa, Costin – Boutadjine, Kovacs, Viveiros – Jula
Rezerve: V. Niculescu – Ciupe, Tîrnacop, A. Lungu, Sauvadet, Stojanovic, Mengolo

FOTO: Dan Tăutan

 

Publicat: 26 07. 2014, 20:34
Actualizat: 26 07. 2014, 22:34