Start lansat pentru campioană!** Traore, „triplă” cu SV Grodig

Campioana României a disputat în această seară, de la ora 19:00
(ora României), primul test din Austria, în compania formației SV
Grodig (nou promovară în Liga a II-a din Austria).

Austriecii au deschis scorul în minutul 13, în urma unui
contraatac, dar clujenii au egalat repede, prin Mureșan (17). Cei
de la SV Grodig au preluat din nou conducerea, tot în urma unui
contraatac, în minutul 25.

După pauză, Mandorlini a schimbat întreaga echipă și clujenii au
marcat trei goluri în decurs de șase minute, prin Traore (55, 61)
și Bud (59).

Austriecii au mai redus din diferență în minutul 63, dar același
Traore a stabilit scorul final, 5-3, marcând în minutul 87.

CFR (prima repriză): Claro – Panin, Rada, Diogo,
Leo Veloso – Kivuvu, Mureșan, Culio – Deac, Bjelanovic, Hora.

CFR (repriza a doua): Stăncioiu – Tony, Alcantara,
Cadu, Piccolo – E. Dică, Dani, Edimar – Batin, Traore, Bud (86
Buș)

Clujenii vor mai juca amicale cu Anderlecht (campioana Belgiei, 7
iulie), Slavia Praga (ocupanta locului 7 anul trecut în Cehia, 11
iulie) și Austria Salzburg (nou promovată în Liga a III-a din
Austria, 14 iulie). De asemenea, se caută o adversară din ligile
inferioare din Austria pentru un amical pe data de 4 iulie.

Sursa: www.cfr1907.ro

Publicat: 30 06. 2010, 21:04
Actualizat: 30 06. 2010, 21:44