Start lansat pentru Petrolul, Rednic anunță două noi transferuri după 5-0 cu Ceahlăul!** Cum își temperează „Puriul” jucătorii

Petrolul Ploiești a început sezonul cu o victorie zdrobitoare în fața Ceahlăului, scor 5-0, iar Mircea Rednic a ținut să-și felicite jucătorii la capătul celor 90 de minute.

Tehnicianul formației prahovene spune că, în ciuda proporțiilor scorului, jucătorii Petrolului trebuie să rămână cu picioarele pe pământ și că abia meciul cu FC Vaslui va indica pentru ce loc se va lupta echipa sa în acest sezon.

Rednic a anunțat și două noi transferuri pentru Petrolul: „Jucătorii vor semna în zilele următoare”.

Am făcut un meci bun pe o vreme călduroasă. Am avut 25 de minute foarte bune, după care adversarul a echilibrat jocul. Suporterii ne-au împins să învingem în maniera asta. Am făcut spectacol în a doua repriză, dar nici adversarul nu ne-a pus mari probleme. Titlul? Să rămânem modești. Fiecare meci trebuie pregătit la fel precum cel de azi, poate chiar mai bine. Vorbim după meciul de la Vaslui. M-a mulțumit jocul de azi, dar mai sunt lucruri de pus la punct. În meciul următor s-ar putea să fac 2-3 modificări, în funcție de adversar.

Am mai făcut două transferuri. Jucătorii sunt cu noi și vor semna în zilele următoare. Nu știu dacă sunt mai buni decât ceea ce avem deja, dar eu sunt convins că ne pot ajuta. Sunt buni, frumoși, înalți, dar cel mai în formă va intra să joace„, a declarat Mircea Rednic la Digi Sport.

„Am întâlnit poate cea mai bună echipă a campionatului”.

Tehnicianul echipei oaspete, Costel Enache, s-a arătat impresionat de forța echipei ploieștene.

„Sunt surprins de atitudinea elevilor mei. E un semn mare de întrebare și nu am văzut niciun pic de nerv și determinare. Ne-a lipsit motivația personală. Cel mai mult mă doare că am văzut indiferență în jocul elevilor mei.

Petrolul este o echipă extraoridinară și cred că se poate lupta pentru titlu. S-ar putea să fi jucat cu cea mai bună echipă din campionat în această seară„, a declarat Costel Enache la Digi Sport, la finalul partidei Petrolul – Ceahlăul 5-0.

 

Publicat: 21 07. 2012, 21:22
Actualizat: 21 07. 2012, 21:23