Start ratat: clujenii au jucat cu un om în plus din minutul nouă! Botoșani – CFR 0-0!
A doua favorită la titlu, conform caselor de pariuri, a început șovăitor noul sezon al Ligii I. CFR Cluj nu a putut să se impună în fața unei nou promovate, deși FC Botoșani a jucat cu un om în minus din minutul 7! Trupa lui Mircea Rednic nu arată deocamdată așa cum își doresc conducerea și fanii. În deplasarea din Moldova, ardelenii au prezentat o echipă cu cel puțin o schimbare în fiecare compartiment față de sezonul trecut, când echipa a dezamăgit crunt, dar fără efect. La CFR, lipsa de omogenitate se calcă deocamdată pe bombeuri cu lipsa de idei.
Rednic a mutat ofensiv, dar degeaba
CFR a început în ofensivă partida, dorind să încheie repede conturile. De partea cealaltă, elevii lui Cristi Popovici au părut timorați la debut și prima greșeală a făcut-o chiar căpitanul Ciprian Dinu. Acesta l-a faultat pe Rui Pedro în marginea careului de 16 metri, din postura de ultim apărător, iar centralul Marius Avram l-a eliminat. Lovitura liberă a fost executată dezamăgitor de Florin Costea. Era abia minutul șapte, iar Mircea Rednic a regândit jocul. Antrenorul CFR-ului l-a scos din teren pe mijlocașul Sepsi și l-a introdus pe grecul Kapetanos, pentru mai multă forță în atac.
Această mutarea nu i-a ajutat prea mult pe clujeni. Aceștia au practicat un joc haotic, cu multe mingi aruncate în careu fără nicio finalitate. Cea mai mare ocazie a primei reprize a aparținut lui Rui Pedro care a primit o pasă excelentă de la Deac, dar a șutat peste poartă din 16 metri, singur cu goalkeeperul Curileac.
Repriza a doua a început în aceeași notă de dominare a oaspeților și cu o echipă gazdă care s-a apărat supranumeric. Tactica lui Popovici a dat roade pentru că CFR-ul și-a mai creat doar o singură mare ocazie: în minutul 75, Kapetanos a reluat cu capul din interiorul careului, iar mingea a căzut pe transversală.
Avram, o singură fază controversată
După erorile de arbitraj de la meciul Steaua – Ceahlăul, ochii tuturor au fost îndreptați spre centralul Marius Avram. Chiar dacă fanii moldoveni au scandat de câteva ori „Hoții, Hoții!”, arbitrul bucureștean a avut o prestație sigură și aproape fără cusur. Singura fază care i se poate reproșa lui Avram a avut loc în prelungirile primei reprize. Rui Pedro a simulat o cădere în careul botoșănenilor și poate ar fi meritat un cartonaș galben, echivalent cu eliminarea de pe teren (mai fusese avertizat în minutul 38).
„Am întâlnit o echipă foarte bine determinată și motivată. Jucând în zece oameni nu ne-au lăsat să ne apropiem de poartă. Am dominat lent, previzibil. E primul meci, a fost timpul foarte scurt. Suntem împreună de doar o lună de zile. Și eu sunt în căutarea formulei ideale. Astăzi nu meritam mai mult de un punct”
Mircea Rednic, antrenor CFR
„Jucătorii nu mi-au înșelat încrederea în momentul în care am zis că nu o să facem transferuri cu nume pompoase. Astăzi au confirmat că încrederea pe care am avut-o în ei nu a fost una gratuită. Țin să-i felicit”
Cristi Popovici, antrenor FC Botoșani
Articol publicat de Răzvan SAUCIUC
Echipele de start:
FC Botoșani: Curileac – Patache, C. Dinu, I. Ursu, Acsinte – Fulop, Vașvari, R. Tincu, Croitoru, Vraciu – Cârjan
Rezerve: Perianu, Taban, Maghici, I. Matei, Ghinga, Codoban, Hadnagy
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI
CFR Cluj: Felgueiras – Velayos, Cadu, Piccolo, Edimar – Deac, Obiora, Sepsi, Fl. Costea – Rui Pedro, Tade
Rezerve: Mincă, I. Rada, Camora, Muniru, I. Hora, Kapetanos, Ogbu
Mircea Rednic debutează oficial pe banca CFR-ului, mâine de la ora 17:00, în deplasarea de la Botoșani. Tehnicianul nu concepe altă variantă decât victoria în fața nou-promovatei și speră ca echipa pe care o conduce să aibă motoarele turate în următoarele etape. În măsura în care vor avea punctaj maxim după primele etape, Rednic e convins că elevii săi vor lua o opțiune serioasă pentru ocuparea unuia dintre primele locuri din clasament.
„Fiecare partidă e importantă și cere implicare maximă. În principiu, programul în startul campionatului ne avantajează și ne dorim 12 puncte până la meciul din etapa a cincea, cu Steaua” a declarat Rednic.
Oficialii CFR-ului au restructurat din temelii lotul în această vară, însă tehnicianul nu se teme că acest lucru va afecta rezultatele. El susține că s-a confruntat deseori cu probleme similare, astfel că știe cum să gestioneze altfel de situații.
„Pe unde am antrenat au fost mereu schimbări masive de jucători înainte de startul campionatului. Nu mi-e ușor, n-am avut timp suficient, dar e bine că am de unde să aleg. Vă spun sincer că îmi e foarte greu să stabilesc lotul pentru meciul cu Botoșani.
Vreau ca jucătorii să știe că pentru mine toți sunt titulari și că depinde numai de ei, de atitudinea lor de la antrenamente. Vreau să fie profesioniști, să-mi accepte alegerile, pentru că până la urmă responsabilitatea rezultatelor e a mea. Campionatul e lung, fiecare va avea prilejul să arate ce poate„, a mai spus cel poreclit „Puriul”.
Primele partide ale CFR-ului în noua stagiune:
Etapa 1: FC Botoșani – CFR Cluj
Etapa 2: CFR Cluj – ACS Poli
Etapa 3: Vaslui – CFR Cluj
Etapa 4: CFR Cluj – Viitorul
Etapa 5: Steaua – CFR Cluj
Programul integral al partidelor din turul Ligii 1, ediția 2013 – 2014