Start spre „25”! FOTO: Steliștii s-au pus pe treabă și au făcut vizita medicală
Steaua a început în această dimineață pregătirile pentru retur, iar jucătorii campioanei s-au întâlnit pentru prima dată în 2014, după aproape trei săptămâni de vacanță.
VEZI PROGRAMUL REUNIRILOR TUTUROR ECHIPELOR DIN LIGA I ȘI UNDE SE VOR PREGĂ‚TI PENTRU RETUR
Roș-albaștrii au avut programată vizita medicală și, începând cu ora 07:45, au început să-și facă rând pe rând apariția la Institutul Național de Medicină Sportivă.
Puștii au ajuns primii
Cei mai „harnici” steliști au fost puștii Alexandru Aldea și Robert Vîlceanu, care au ajuns în locație cu un sfert de oră înainte de ora oficială (08:00) și chiar înaintea medicilor campioanei. Printre „premianți” s-a numărat și noua achiziție a campioanei, atacantul Claudiu Keșeru, care a ajuns la INMS în jurul orei 07:50. L-au urmat ceilalți steliști, care au continuat să vină până după ora 09:00.
Cel mai mult a reușit să iasă în evidență mijlocașul Gabi Iancu, care s-a prezentat încălțat într-o pereche de „ursuleți” stârnind amuzamentul tuturor celor prezenți (VEZI FOTO AICI).
Au fost prezenți la vizita medicală:
Portari: Ciprian Tătărușanu, Valentin Cojocaru, Florin Niță
Fundași: Fernando Varela, Florin Gardoș, Lukasz Szukala, Iasmin Latovlevici, Daniel Georgievski, Cornel Râpă, Gabi Matei, Paul Pîrvulescu
Mijlocași: Robert Vîlceanu, Alexandru Aldea, Nicușor Stanciu, Gabi Iancu, Alexandru Bourceanu, Mihai Pintili, Răzvan Grădinaru, Adi Popa, Mihai Răduț, Cristi Tănase, Andrei Prepeliță, Alexandru Chipciu
Atacanți: Claudiu Keșeru, Federico Piovaccari, Pantelis Kapetanos, Alexandru Târnovan
Duminică pleacă în Spania
După vizita medicală, campionii se vor întâlni din nou în jurul prânzului, iar la ora 15:00 au programat primul antreanament sub comanda lui Laurențiu Reghecampf din noul an.
La sfârșitul aceastei săptămâni, Steaua va pleca în primul cantonament al iernii, în Spania, la Marbella, unde campionii au programate și cinci partide amicale. Următorul cantonament al roș-albaștrilor va avea loc tot în Spania, între 26 ianuarie și 6 februarie. Vezi mai jos programul Stelei din această iarnă.
Primul cantonament: 12-23 ianuarie, Marbella (Spania)
Amicale: 14 ianuarie, ora 20:00 -FC Nurnberg
16 ianuarie, ora 20:00 – Werder Bremen
18 ianuarie, ora 20:00 – FC Luzern
20 ianuarie, ora 20:00 – FC Baku
22 ianuarie, ora 20:00 – Malaga
Al doilea cantonament: 26 ianuarie – 6 februarie, Marbella (Spania)
Amicale: 28 ianuarie cu Dinamo Kiev
30 ianuarie cu IFK Goteborg
1 februarie cu Lokomotiv Plovdiv
3 februarie cu Korona Kielce
5 februarie cu Elfsborg
FOTO: Alexandru Hojda