Universitatea Craiova este echipa care s-a bucurat de cei mai mulți fani în tribune în sezonul de campionat 2009-2010. Chiar dacă „juveții” se bat la retrogradare, aceștia au avut o medie de 8469 de fani pe meci. Craiova este urmată în clasament de CFR Cluj, cu o medie 8441 de spectatori, asta deși „feroviarii” sunt aproape campioni.
Podiumul este completat de Poli Timișoara, care a avut în medie 8375 de susținători la fiecare meci, semn că bănățenii nu mai sunt așa interesați de fotbal.
Interesant este că Steaua se află pe locul patru. În ciuda conflictului dintre conducere și suporteri, steliștii au continuat să meargă la stadion în număr destul de mare. Totuși, „onoarea” echipei din Ghencea pare să fi fost salvată de asistență de la meciurile din deplasare, acolo unde „roș-albaștrii” au jucat de multe ori cu casele de bilete închise.
Rapidul ocupă poziția a cincea în acest clasament, 6313 de fani bucurându-se constant de „farmecul vieții”. Rivala din Ștefan cel Mare nu stă însă la fel de bine. Lipsa rezultatelor, cât și scandalurile frecvente i-au alungat pe dinamoviști de pe stadion. Dinamo e pe poziția a 12-a, cu o medie de 3438 de spectatori. „Câinii” sunt depășiți în acest clasament de echipe precum Gloria Bistrița, Ceahlăul Piatra Neamț, Pandurii Tg. Jiu sau Poli Iași.
Iată clasamentul complet:
1.Universitatea Craiova 8469 (34% din capacitate)
2.CFR Cluj 8441 (34% din capacitate)
3.Poli Timișoara 8375 (26% din capacitate)
4.Steaua București 6521 (24% din capacitate)
5.Rapid București 313 (33% din capacitate)
6.Politehnica Iași 6000 (53% din capacitate)
7.Pandurii Tg Jiu 5000 (54% din capacitate)
8.FC Vaslui 4500 (49% din capacitate)
9.Oțelul Galați 4219 (31% din capacitate)
10.Ceahlăul Piatra Neamț 3856 (21% din capacitate)
11.Gloria Bistrița 3594 (46% din capacitate)
12.Dinamo București 3438 (22% din capacitate)
13.Gaz Metan Mediaș 3313 (66% din capacitate)
14.FC Brașov 3013 (24% din capacitate)
15.Unirea Alba Iulia 3006 (17% din capacitate)
16.Unirea Urziceni 2875 (41% din capacitate)
17.Astra Ploiești 2713 (30% din capacitate)
18.Inter Curtea de Argeș 2125 (30% din capacitate)
Într-un top al gradului de ocupare al stadioanelor, Gaz Metan Mediaș se află pe prima poziție, cu 66%. Trupa lui Puștai este urmată de Pandurii Tg. Jiu, cu 54%, și Poli Iași, cu 53%.
Timișorenii sunt cei care s-au înghesuit cel mai mult la derby-uri. În top 3 meciuri cu cei mai mulți spectatori în tribune se află Poli Timișoara-Steaua (27.000 de spectatori), Poli Timișoara- Dinamo (23.000 de spectatori) și Craiova-Poli Timișoara (22.000 de spectatori).
Cel mai tare derby al României, Steaua-Dinamo, se află abia pe locul patru, cu 21.000 de fani, reflectând și situațiile dezastruoase în care se află cele două echipe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER